Mara Romonți

Restructurarea personalității și tiparele de gândire – de la concept la provocare

Întrebări firești pe care ni le adresăm cu toții… Unele dintre întrebările cu care majoritatea dintre noi ne confruntăm la un moment dat sunt: „de ce sunt așa cum sunt?”, „de ce mă comport așa?” sau „de ce am aceste reacții?”. Uneori, aceste întrebări vin din dorința de a ne cunoaște mai bine, alteori apar atunci când vedem că reacțiile sau comportamentele noastre în unele situații nu sunt cele mai funcționale ci mai degrabă ne cauzează probleme.  Astfel, un prim pas în a ne corecta reacțiile care nu sunt de ajutor pentru noi ar fi să ne dăm seama de unde vin ele. O veste bună este faptul că, deși personalitatea noastră este alcătuită din tipare de gândire și comportamente relativ stabile, aceasta nu este fixă și de neschimbat. Este adevărat că, uneori, cu trecerea timpului devenim mai puțin maleabili, dar asta nu înseamnă că nu mai putem schimba nimic la noi. Așadar, ar fi util în primul rând să putem răspunde la întrebările de mai sus, și anume de ce ne comportăm și de ce reacționăm așa cum o facem pentru a putea învăța cum putem să schimbăm asta atunci când nu ne este benefic. Importanța perspectivei noastre în reacțiile emoționale Există mai multe teorii în psihologie care încearcă să explice comportamentul uman. Știm deja că acesta este influențat de mai mulți factori, începând de la genetică, biologie, ce se întâmplă în mediul nostru, experiențele prin care trecem de-a lungul vieții, etc. Un factor important identificat atât prin observații cât și cercetări științifice este reprezentat de modul nostru de a gândi.  De multe ori, nu situațiile propriu-zise pe care le întâmpinăm ne determină reacțiile, așa cum am crede, ci mai degrabă modul în care interpretăm aceste situații. Perspectiva noastră asupra situațiilor determină felul în care ne simțim legat de ele și cum reacționăm. Există o legătură clară între emoții, reacții, comportamentele noastre și modul de a gândi.  Totuși, sunt momente în viața noastră când circumstanțele în care ne aflăm nu sunt tocmai dezirabile și, ideal ar fi să încercăm să le schimbăm.  Sunt însă și situații care, privite obiectiv, nu sunt atât de rele, însă reacțiile noastre emoționale sunt disproporționate. Acela este momentul în care ar fi foarte util pentru noi să fim mai atenți la tiparele noastre de gândire. Important de menționat este că obiectivul nu este să gândim mereu pozitiv, indiferent de situație, ci mai degrabă gândirea noastră să fie cât mai rațională și mai ancorată în realitate.  Este firesc să ne gândim că o situație prin care trecem e neplăcută și să ne simțim triști, dar atunci când fiecare situație prin care trecem pare a fi cea mai rea, credem că doar nouă ni se poate întâmpla sau că nu există nicio soluție, s-ar putea să ajungem foarte ușor la o tristețe profundă, prelungită și chiar depresie. Tipare de gândire disfuncționale S-au identificat mai multe tipare de gândire disfuncționale numite distorsiuni cognitive care duc la emoții și reacții disproporționate în raport cu situațiile prin care trecem. Câteva dintre aceste tipare sunt: – Minimizarea sau maximizarea situațiilor: atunci când minimizăm sau, din contră, exagerăm posibilele efecte sau consecințe ale unor acțiuni. – Filtrarea dovezilor: atunci când ne concentrăm doar pe anumite aspecte ale situației (de exemplu, pe cele negative), ignorându-le pe celelalte (cele pozitive). – Gândirea de tip alb-negru: atunci când vedem lucrurile în extreme (ceva este ori foarte bun, ori foarte rău, fără cale de mijloc). – Inferențele arbitrare: atunci când tragem concluzii fără să ne bazăm pe niște dovezi sau argumente valabile (de exemplu, gânduri precum „numai eu am astfel de probleme”) – Suprageneralizarea: atunci când luăm o caracteristică specifică și o aplicăm la situații generale (cum ar fi „toate problemele mele sunt grave, fără soluții”) – Gândirea de tip „trebuie”: se referă la o gândire rigidă în care acțiunile sunt dictate de foarte multe reguli, de cele mai multe ori arbitrare și de standarde înalte („Eu trebuie să am rezultate bune/succes indiferent de situație”) – Catastrofarea: atunci când exagerăm probabilitatea și gravitatea unor situații. Poate v-ați regăsit deja într-unul sau mai multe tipare descrise mai sus. Cu toții putem ajunge la un moment dat să cădem în capcana distorsiunilor cognitive. Important este să ne dăm seama când acest fel de a gândi devine un tipar pentru noi și ajungem să gândim așa în majoritatea situațiilor în care ne aflăm, acest lucru ducând la anxietate, depresie, furie exagerată, etc. Soluții pentru distorsiunile noastre cognitive Ce putem face în acest caz? În primul rând, să identificăm aceste tipare de gândire, să înțelegem în ce fel ne afectează ele și ce consecințe au pentru noi, iar apoi putem începe să dezvoltăm modalități mai sănătoase de a privi lucrurile (de exemplu, în loc să catastrofez, aș putea să mă gândesc că situația nu este chiar atât de gravă și că există soluții chiar dacă poate nu le-am găsit eu încă).  Este important să fim blânzi cu noi în acest proces, pentru că a ne schimba felul de a gândi și a vedea lucrurile nu este un proces ușor, ci de multe ori poate fi o adevărată provocare.  Pentru ca acest lucru să se întâmple, noi avem nevoie să devenim observatori ai minții noastre și să ne întrebăm mereu dacă a gândi în acest fel ne ajută și dacă este un mod rațional de a evalua situația în care ne aflăm.  Dacă observăm că ne este dificil să facem acest lucru pe cont propriu, putem oricând să apelăm la ajutorul unui psiholog pentru a ne ghida în acest proces. Mara RomonțiPsihoterapeut

Consilierea parentală și consilierea familială – când și la care dintre ele apelăm?

Familia- între razboi și pace! Pentru cei mai mulți oameni, familia reprezintă una dintre cele mai importante părți ale vieții lor. Familia poate fi o sursă de iubire, apreciere, suport și încurajare pentru majoritatea dintre noi. Este locul în care ne întoarcem atunci când avem nevoie să ne reîncărcăm, să ne odihnim, să ne simțim iubiți sau atunci când avem nevoie de mai multă motivație, o vorbă bună, un sfat sau un ajutor.  Din păcate însă, așa cum familia poate să fie locul nostru plin de pace, liniște și iubire, la fel uneori se poate transforma într-un adevărat câmp de luptă. De la simple neînțelegeri până la certuri serioase, lipsă de comunicare, sentimente de furie, supărare sau chiar agresivitate uneori, cu toții știm că familiile noastre pot trece și prin perioade foarte dificile. Uneori, aceste perioade nu sunt atât de intense și pot trece de la sine, alteori se prelungesc și provoacă multă suferință membrilor săi. Ce este consilierea familială? Aici consilierea familială poate fi de ajutor. Ce reprezintă acest serviciu?  Consilierea familială se ocupă cu gestionarea relațiilor dintre membrii unei familii în vederea îmbunătățirii lor. În ședințele de consilierie familială se discută problemele și dificultățile care apar în cadrul familiei, precum și posibile cauze ale acestora. Se abordează subiecte precum stilurile de comunicare defectuoase, conflicte nerezolvate, stabilirea unor limite sănătoase acolo unde este cazul, diverse situații de criză sau de impas prin care familia respectivă trece. Se pot aborda și subiecte specifice precum divorțul și impactul acestuia asupra membrilor familiei, infidelitatea, o boală fizică sau psihică a unui membru al familiei și alte astfel de situații dificil de gestionat. Rolul psihologului în consilierea familială Rolul psihologului este acela de a observa interacțiunile dintre membrii familiei, a evalua situația actuală și eventualele probleme și a crea un cadru propice pentru ameliorarea acestora. Se poate interveni cu diverse tehnici menite să aducă îmbunătățiri în modul de comunicare dintre membrii familiei, modul de gestionare și soluționare a conflictelor, găsirii mai ușor a unor căi de mijloc prin negociere și compromis, strategii mai eficiente de rezolvare a problemelor, respectarea limitelor personale sau îndeplinirea nevoilor.  Cele mai multe abordări din acest domeniu privesc familia ca pe un sistem unitar în care fiecare membru este o parte importantă a acestui sistem și are o influență asupra funcționării lui.  De aceea, este important ca membrii familiei să participe la ședințele de consiliere și să lucreze împreună pentru a ajunge la cele mai bune rezultate. Rolul relației părinte-copil și consilierea parentală Există, însă, și situații în care problemele nu apar la nivel de familie ci mai degrabă în relația părinte-copil. Să fii părinte nu este întotdeauna ușor.  Deși societatea ne spune că atunci când devii părinte, vei știi instinctiv ceea ce trebuie să faci, acest lucru nu este întotdeauna adevărat.  În plus, a fi un părinte bun nu înseamnă doar să ai grijă ca copilul tău să aibă cele necesare pentru a crește sănătos, ci înseamnă să te îngrijești și de dezvoltarea lui psiho-emoțională, morală, socială, intelectuală.  De asemenea, chiar dacă te vei strădui să ii oferi ceea ce are nevoie, acest lucru nu este suficient pentru a garanta o relație părinte-copil funcțională și sănătoasă.  Este nevoie de prezență, atenție, afecțiune, iubire dar și de limite clare și disciplină. Uneori, chiar dacă luăm în considerare toate aceste aspecte, relația părinte-copil tot poate să fie una tumultoasă și greu de gestionat, în funcție de etapa de dezvoltare în care acesta se află, fără să mai menționăm că și părintele trece prin propriile sale provocări, cum ar fi stresul de la locul de muncă, probleme financiare, probleme în cuplu, etc. Concluzie Astfel, este evident de ce, uneori, putem simți nevoia de un ghidaj pentru a reuși să navigăm aceste ape turbulente. Atunci este momentul în care putem apela la un serviciu de consiliere parentală, în cadrul căreia un psiholog care are cunoștințe în psihologia copilului, dar și empatia și înțelegerea necesară, ne poate oferi suportul necesar pentru a învăța cum să gestionăm mai bine această relație în vederea îmbunătățirii ei.  Consilierea parentală poate aduce multiple beneficii în viața noastră prin a ne ajuta să înțelegem mai bine dificultățile apărute în relația cu copilul, de unde vin ele și cum le putem ameliora astfel încât să ne bucurăm de o relație frumoasă și sănătoasă, benefică atât pentru noi cât și pentru copiii noștri. Mara RomonțiPsihoterapeut

Tipuri de psihoterapie – cum știu pe care s-o aleg?

Cum devin psihoterapeut și ce formare psihoterapeutică să îmi aleg? Te-ai întrebat vreodată cum devine cineva psihoterapeut? Știm cu toții că primul pas este absolvirea unei facultăți de profil, dar este asta suficient? Răspunsul este: nu! Procesul prin care trec persoanele care doresc sa aibă această meserie este mai complex și include, pe lângă absolvirea facultății și un program de formare profesională. Astfel, persoana care va deveni psihoterapeut își alege formarea/ abordarea psihoterapeutică în care va dori să profeseze. Psihoterapie cognitiv-comportamentală, psihanaliză, existențială…poate ai auzit de acești termeni dar nu ai știut niciodată ce înseamnă de fapt. Așadar, în următoarele rânduri ne vom uita la principalele abordări psihoterapeutice folosite în prezent: Abordări psihoterapeutice: Psihanaliza și abordările psihodinamice Putem spune că reprezintă printre primele abordări ale psihoterapiei așa cum o știm noi astăzi, deși la începuturi se desfășura diferit față de cum suntem acum obișnuiți. Ne pot veni ușor în minte acele scene clasice în care îl vedem pe Sigmund Freud, supranumit „părintele Psihanalizei”, la căpătâiul pacientului care era întins pe un divan și care își împărtășea visele și amintirile într-un mod liber și nestructurat.  Acest tip de terapie pune mare accent pe inconștient și legăturile care se formează acolo ca fiind principala sursă a dificultăților noastre. Între timp, abordările psihodinamice s-au dezvoltat, adăugând noi teorii și noi tehnici.  Astfel, printre abordările mai moderne care aparțin acestui grup putem identifica psihoterapia analitică, psihoterapia adleriană, hipnoza sau chiar psihodrama. Umaniste Acest tip de abordare s-a născut ca răspuns la abordările psihanalitice care puneau prea mult accent pe inconștient și instinctele care nu se află sub controlul nostru. Abordarea umanistă pune accentul pe aspectul uman și integritatea ființei umane, susținând faptul că fiecare om are potențialul și resursele necesare pentru a deveni cea mai bună versiune a sa.  Aici putem aminti psihoterapii precum cea centrată pe persoană (rogersiană), un tip de terapie nondirectivă în care terapeutul creează cadrul necesar pentru ca clientul să-și exprime potențialul fără a interveni prea mult, sau terapiile existențialiste, în cadrul cărora se explorează tematici legate de sensul vieții. Cognitiv-Comportamentale Este una dintre cele mai răspândite tipuri de psihoterapii la momentul actual și pornește de la ideea că emoțiile și comportamentele noastre se bazează pe felul în care interpretăm situațiile prin care trecem și că aceste interpretări pot fi mai mult sau mai puțin funcționale.  În cabinet, această abordare se concentrează pe descoperirea tiparelor de gândire disfuncționale, pentru a le modifica în așa fel încât clienții să adopte un mod de gândire mai sănătos, care să ducă la o viață mai bună.  În paralel cu terapia cognitiv-comportamentală s-a dezvoltat terapia rațional-emotivă (REBT), aplicând aceleași principii dar venind cu un model și tehnici noi, iar în prezent s-au mai dezvoltat și alte abordări precum terapia schemelor și terapia acceptării și angajamentului. Pe lângă principalele abordări terapeutice detaliate mai sus, ar mai fi de menționat: analiza tranzacțională, care se bazează pe principii umaniste și concepte precum stările Eului, tranzacții psihologice și scenariul de viață; terapia sistemică care vede omul în relație cu ceilalți, integrat în diferite sisteme și se poate aplica cu succes ca și terapie de grup, familială sau de cuplu și terapia integrativă, o abordare holistică care reunește mai multe elemente din diferite abordări, în funcție de problema clientului. Importanța acreditării profesionale și concluzie Așadar, putem vedea că sunt o mulțime de abordări terapeutice distincte, fiecare cu particularitățile și punctele ei forte. Deci pe care ar trebui să o alegem? Nu există un răspuns clar la această întrebare, întrucât majoritatea problemelor cu care ne confruntăm pot fi abordate din mai multe perspective.  Astfel, dacă nu primim o îndrumare către un anume tip de terapie specific pentru situația noastră, avem libertatea de a alege abordarea cu care simțim că rezonăm cel mai bine. Până la urmă, important este să luăm decizia de a începe un demers terapeutic și să ne asigurăm că forma de terapie aleasă, precum și specialistul cu care alegem să lucrăm sunt acreditate de către o formă de autoritate profesională (Colegiul Psihologilor).  De asemenea, este important să ne amintim că atunci când începem o formă de terapie și simțim că aceasta nu ni se potrivește sau nu ne simțim confortabili cu terapeutul ales, putem oricând să ne schimbăm opțiunea. Esențial este ca, indiferent de forma de terapie aleasă, să simțim cabinetul terapeutului nostru ca un spațiu sigur, plin de înțelegere, acceptare și să putem găsi acolo ceea ce avem nevoie pentru a putea face schimbări reale și benefice în viața noastră. Mara RomonțiPsihoterapeut

Scroll to Top