Restructurarea personalității și tiparele de gândire – de la concept la provocare

Cuprins

Întrebări firești pe care ni le adresăm cu toții…

Unele dintre întrebările cu care majoritatea dintre noi ne confruntăm la un moment dat sunt: „de ce sunt așa cum sunt?”, „de ce mă comport așa?” sau „de ce am aceste reacții?”. Uneori, aceste întrebări vin din dorința de a ne cunoaște mai bine, alteori apar atunci când vedem că reacțiile sau comportamentele noastre în unele situații nu sunt cele mai funcționale ci mai degrabă ne cauzează probleme. 

Astfel, un prim pas în a ne corecta reacțiile care nu sunt de ajutor pentru noi ar fi să ne dăm seama de unde vin ele. O veste bună este faptul că, deși personalitatea noastră este alcătuită din tipare de gândire și comportamente relativ stabile, aceasta nu este fixă și de neschimbat. Este adevărat că, uneori, cu trecerea timpului devenim mai puțin maleabili, dar asta nu înseamnă că nu mai putem schimba nimic la noi. Așadar, ar fi util în primul rând să putem răspunde la întrebările de mai sus, și anume de ce ne comportăm și de ce reacționăm așa cum o facem pentru a putea învăța cum putem să schimbăm asta atunci când nu ne este benefic.

Importanța perspectivei noastre în reacțiile emoționale

Există mai multe teorii în psihologie care încearcă să explice comportamentul uman. Știm deja că acesta este influențat de mai mulți factori, începând de la genetică, biologie, ce se întâmplă în mediul nostru, experiențele prin care trecem de-a lungul vieții, etc. Un factor important identificat atât prin observații cât și cercetări științifice este reprezentat de modul nostru de a gândi. 

De multe ori, nu situațiile propriu-zise pe care le întâmpinăm ne determină reacțiile, așa cum am crede, ci mai degrabă modul în care interpretăm aceste situații. Perspectiva noastră asupra situațiilor determină felul în care ne simțim legat de ele și cum reacționăm. Există o legătură clară între emoții, reacții, comportamentele noastre și modul de a gândi. 

Totuși, sunt momente în viața noastră când circumstanțele în care ne aflăm nu sunt tocmai dezirabile și, ideal ar fi să încercăm să le schimbăm. 

Sunt însă și situații care, privite obiectiv, nu sunt atât de rele, însă reacțiile noastre emoționale sunt disproporționate. Acela este momentul în care ar fi foarte util pentru noi să fim mai atenți la tiparele noastre de gândire. Important de menționat este că obiectivul nu este să gândim mereu pozitiv, indiferent de situație, ci mai degrabă gândirea noastră să fie cât mai rațională și mai ancorată în realitate. 

Este firesc să ne gândim că o situație prin care trecem e neplăcută și să ne simțim triști, dar atunci când fiecare situație prin care trecem pare a fi cea mai rea, credem că doar nouă ni se poate întâmpla sau că nu există nicio soluție, s-ar putea să ajungem foarte ușor la o tristețe profundă, prelungită și chiar depresie.

Tipare de gândire disfuncționale

S-au identificat mai multe tipare de gândire disfuncționale numite distorsiuni cognitive care duc la emoții și reacții disproporționate în raport cu situațiile prin care trecem. Câteva dintre aceste tipare sunt:

– Minimizarea sau maximizarea situațiilor: atunci când minimizăm sau, din contră, exagerăm posibilele efecte sau consecințe ale unor acțiuni.

– Filtrarea dovezilor: atunci când ne concentrăm doar pe anumite aspecte ale situației (de exemplu, pe cele negative), ignorându-le pe celelalte (cele pozitive).

– Gândirea de tip alb-negru: atunci când vedem lucrurile în extreme (ceva este ori foarte bun, ori foarte rău, fără cale de mijloc).

– Inferențele arbitrare: atunci când tragem concluzii fără să ne bazăm pe niște dovezi sau argumente valabile (de exemplu, gânduri precum „numai eu am astfel de probleme”)

– Suprageneralizarea: atunci când luăm o caracteristică specifică și o aplicăm la situații generale (cum ar fi „toate problemele mele sunt grave, fără soluții”)

– Gândirea de tip „trebuie”: se referă la o gândire rigidă în care acțiunile sunt dictate de foarte multe reguli, de cele mai multe ori arbitrare și de standarde înalte („Eu trebuie să am rezultate bune/succes indiferent de situație”)

– Catastrofarea: atunci când exagerăm probabilitatea și gravitatea unor situații.

Poate v-ați regăsit deja într-unul sau mai multe tipare descrise mai sus. Cu toții putem ajunge la un moment dat să cădem în capcana distorsiunilor cognitive. Important este să ne dăm seama când acest fel de a gândi devine un tipar pentru noi și ajungem să gândim așa în majoritatea situațiilor în care ne aflăm, acest lucru ducând la anxietate, depresie, furie exagerată, etc.

Soluții pentru distorsiunile noastre cognitive

Ce putem face în acest caz? În primul rând, să identificăm aceste tipare de gândire, să înțelegem în ce fel ne afectează ele și ce consecințe au pentru noi, iar apoi putem începe să dezvoltăm modalități mai sănătoase de a privi lucrurile (de exemplu, în loc să catastrofez, aș putea să mă gândesc că situația nu este chiar atât de gravă și că există soluții chiar dacă poate nu le-am găsit eu încă). 

Este important să fim blânzi cu noi în acest proces, pentru că a ne schimba felul de a gândi și a vedea lucrurile nu este un proces ușor, ci de multe ori poate fi o adevărată provocare. 

Pentru ca acest lucru să se întâmple, noi avem nevoie să devenim observatori ai minții noastre și să ne întrebăm mereu dacă a gândi în acest fel ne ajută și dacă este un mod rațional de a evalua situația în care ne aflăm. 

Dacă observăm că ne este dificil să facem acest lucru pe cont propriu, putem oricând să apelăm la ajutorul unui psiholog pentru a ne ghida în acest proces.

Mara Romonți
Psihoterapeut

Scroll to Top