Prompturile în terapia ABA

Terapia ABA, numită și analiza aplicată a comportamentului, reprezintă o abordare prin care se urmărește identificarea variabilelor din mediul care influențează anumite comportamente, dar și a procedurilor care le pot modela sau întări. Dacă este vorba despre comportamente neacceptate social, se urmărește modelarea acestora, prin consecințe directe.

În cadrul comportamentelor pozitive, constructive, se urmărește întărirea pozitivă a acestora, pentru a fi integrate de persoana asupra căreia se realizează intervenția.

Obiectivul acestei intervenții este acela de a ajuta copiii cu Tulburare din spectrul autist sau alte diagnostice, să dobândească anumite abilități spre obținerea independenței și a integrării sociale, în cadrul grădiniței, școlii, etc.

Unul dintre conceptele esențiale în intervenția ABA este reprezentat de prompt. Promptul este un semnal folosit pentru a încuraja un răspuns dorit din partea copilului.

Adesea, prompturile sunt clasificate într-o ierarhie, de la cel mai intruziv la cel mai puțin intruziv (de la cel mai puternic, la cel mai slab). Pentru a minimiza erorile și pentru a asigura succesul în timpul învățării, prompturile sunt date de la cel puternic la cel mai slab și se reduc sistematic. În cadrul intervenției, prompturile se reduc treptat, odată cu dobândirea anumite achiziții, astfel încât copilul să nu devină dependent de ele și, în cele din urmă, să aibă un comportament dezirabil, fără prompt.

Atât în cadrul terapiei, cât și acasă, prompturile pot fi reduse în etape, în funcție de specificul activității și abilitățile copilului. Părinții îl pot expune pe copil la diverse situații, atât într-un cadru structurat, cât și prin învățarea incidentală (la magazin, la locul de joacă, etc).

Tipuri de prompturi și modul pe care le pot utiliza părinții:

Prompturile pot fi: verbale, prin instrucții verbale (întrebări sau sugestii), sau non-verbale (gestual, prin semne cu mâna, imagini, scheme, etc).

Promptul fizic reprezintă implicarea directă a adultului în realizarea unei anumite sarcini (părintele îl poate ghida pe copil să coloreze, să se îmbrace sau să îmbine piese de puzzle, mână peste mână).

De altfel, modelarea constă în demonstrarea de către adult a comportamentului dorit. În cadrul acesteia, este nevoie de prezența abilității de imitare a copilului. Numai în acest mod, părintele poate aștepta comportamentul dorit a fi învățat (aruncarea cu mingea, plimbarea mașinii de jucărie, țopăitul, utilizarea tacâmurilor sau a creioanelor de colorat ș.a.).

Este important așadar ca părinții să continue acasă procesul terapeutic și să existe expunerea la diverse situații, astfel încât copilul să mai poată exersa anumite abilități, dar și să generalizeze cunoștiințele dobândite în cadrul terapiei. Terapia nu este astfel singurul element pe care evoluția copilului trebuie să se bazeze, iar implicarea părinților va fi întordeauna un aspect nemaipomenit in dezvoltarea micuților, chiar și a celor neavând diverse tulburări.

Roxana Stănescu

Psiholog Clinician

Scroll to Top