Eficacitatea terapiei cognitive-comportamentale în tulburările obsesiv compulsive

Cuprins

Introducere

Terapie Cognitiv-Comportamentala are la bază principiul conform căruia gandurile pe care le avem determină comportamente, iar aceste comportamente vin și întăresc cogniția (felul în care gândim).

Terapia cognitiv-comportamentală și tulburările obsesiv-compulsive

În cazul tulburărilor obsesiv compulsive, această terapie este benefică, deoarece vizează cele două aspecte implicate: comportamentele (obsesive) și gândurile care le determină și le întrețin.

Manifestarea tulburării obsesiv-compulsive

Tulburarea obsesiv-compulsivă se manifestă ca o serie de ritualuri menite să ajute buna desfășurare a activităților și a vieții. Aceste ritualuri pornesc de la mici gesturi si ajung până la fraze și comportamente complicate, care consumă timpul și energia persoanei.

Procesul de renunțare la ritualuri

Renunțarea la ritual (sau ritualuri uneori) este dorită, dar imposibil de realizat fără ajutor de specialitate, deoarece persoana afectată trebuie să dărâme bariere construite în timp îndelungat și să lupte cu propriile gânduri. Acest lucru se realizează pas cu pas, pacientul fiind ghidat prin hățișul constructelor proprii către liniștea dorită, prin accesul la propriile resurse subconstiente care ajută la îmbunătățirea calității vieții.

Rolul activ al pacientului în terapie

Rolul pacientului nu este unul pasiv, ci dimpotrivă, este deosebit de activ: acesta trebuie pornește în auto descoperire, prin conștientizarea gândurilor și a ruminațiilor obsesive și, implicit a comportamentelor care vin să “salveze” dezastrele care ar veni asupra individului. 

Irina Holdevici, Tratat de psihoterapie cognitiv comportamentala, editura Trei,  2011, pag. 288: “Utilizarea ritualurilor pentru a reduce pericolul generat de trăirea unor emoții negative prea puternice îl împiedică pe pacient să se expună la experiențe care ar putea infirma gândurile și convingerile legate de caracterul periculos al obsesiilor”.

Provocările terapiei

Pacientul vine în terapie pentru rezolvarea problemelor sale, dar nu întotdeauna el este dispus să muncească și să lupte în acest sens, așteptând de multe ori înfăptuirea unui miracol de către psihoterapeut, miracol care să-i redea confortul dorit. În acest sens, involuntar, de multe ori el sabotează terapia deoarece nu este dispus să renunțe la comportamentele “asiguratoare”.

Concluzie

Terapia este o activitate comună, un dans care poate avea loc doar în doi.

Referințe:

Holdevici, I. (2009), Tratat de Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala, Ed. Trei

Ștefania Budacu
Psiho-oncolog

Scroll to Top