Compasiune – un concept complex care poate fi cultivat și dezvoltat

Compasiune: cu siguranță ai auzit până acum de acest termen, poate l-ai folosit sau cineva a spus despre tine că ai acest atribut! Totuși, ce este compasiunea mai exact și cum poate fi ea dezvoltată? Descoperă în continuare!

1. Compasiunea și autocompasiunea – informații utile

Imagine de Timur Weber pe Pexels.com

Compasiunea, ca aspect fundamental al interacțiunii umane, își găsește locul într-o diversitate de domenii sociale și profesionale, precum sănătatea, educația și sistemul de justiție. Prezentă și în tradițiile religioase și etice ale lumii, compasiunea este văzută ca un pilon al comportamentului moral și al relațiilor interumane. 

În sfera medicală, compasiunea nu este doar o virtute morală, ci și o componentă esențială a calității îngrijirii medicale. Abordarea plină de compasiune poate îmbunătăți starea de bine a pacientului și poate contribui și la rezultatele clinice pozitive. Cu toate acestea, recunoașterea și promovarea compasiunii în acest domeniu se confruntă cu provocări precum stresul profesional și lipsa resurselor.

Ce înseamnă cuvantul compasiune:

Potrivit Oxford English Dictionary, termenul „compasiune” derivă din latinul „compati”, însemnând „a suferi împreună cu”. În literatură, există un consens – compasiunea implică empatia față de suferința altora și dorința de a-i ajuta. Această emoție este considerată esențială în multe tradiții religioase și este definită de Dalai Lama ca „o deschidere față de suferința altora, cu angajamentul de a o alina”. În plus, compasiunea nu este doar o reacție emoțională, ci și un răspuns bazat pe rațiune și înțelepciune, conform budismului.

În timp ce importanța compasiunii este bine recunoscută, ea nu are o definiție precisă și măsurată, fiind încă un subiect de dezbatere. Lipsa unui consens asupra definiției compasiunii și a instrumentelor de măsurare standardizate îngreunează eforturile de cercetare și evaluare a impactului său în diverse contexte. 

Ca definiție, compasiunea este descrisă de Jason Kanov în 2004 ca având trei aspecte: observarea, simțirea și răspunsul. Observarea presupune conștientizarea suferinței altora, simțirea este răspunsul emoțional la acea suferință, iar răspunsul implică dorința de a acționa pentru a alina suferința. Această definiție subliniază faptul că compasiunea nu se limitează la aspecte afective și comportamentale, ci poate include și elemente cognitive, cum ar fi capacitatea de a înțelege și de a reacționa rațional la suferința celorlalți.

Compasiunea de sine

Autocompasiunea, adesea numită și compasiune față de sine, reprezintă un aspect profund și transformativ al experienței umane. Aceasta implică tratarea propriei persoane cu aceeași bunătate, grijă și înțelegere pe care le-am oferi în mod obișnuit unei persoane iubite în momentele de luptă sau suferință. În ultimii ani, conceptul de autocompasiune a atras tot mai multă atenție din partea psihologilor, recunoscând impactul ei profund asupra sănătății mintale, a stării de bine și a creșterii personale.

La bază, autocompasiunea implică trei componente esențiale, așa cum a fost conturat de Kristin Neff, o cercetătoare pionieră în domeniu: bunătatea față de sine, umanitatea comună și mindfulness. Bunătatea față de sine înseamnă capacitatea de a răspunde propriilor eșecuri sau neajunsuri cu blândețe și înțelegere, în locul auto-criticilor sau judecăților dure. Ea implică cultivarea unui dialog interior caracterizat de căldură și încurajare, promovând un sentiment de securitate și acceptare interioară.

A doua componentă, umanitatea comună, subliniază recunoașterea faptului că suferința și imperfecțiunile sunt aspecte universale ale experienței umane. În loc să ne simțim izolați sau defectuoși în momentele dificile, autocompasiunea implică recunoașterea faptului că toți ne confruntăm cu obstacole, provocări și momente de vulnerabilitate. Această recunoaștere promovează un sentiment de conexiune și empatie față de sine și ceilalți, înlăturând sentimentele de izolare.

Mindfulness-ul, a treia componentă a autocompasiunii, implică adoptarea unei conștientizări echilibrate a propriilor gânduri, emoții și senzații în prezent. Ea implică observarea propriei experiențe interioare cu deschidere și curiozitate, fără a ne simți copleșiți sau absorbiți în narativele auto-critice. 

Practicarea autocompasiunii oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mintală și starea noastră de bine. Cercetările au demonstrat faptul că indivizii cu niveluri mai mari de autocompasiune experimentează niveluri mai scăzute de anxietate, depresie și stres. De asemenea, ei manifestă o mai mare reziliență în fața adversităților, deoarece autocompasiunea oferă o sursă de sprijin emoțional și auto-liniștire în timpurile dificile. Mai mult decât atât, sentimentul promovează o relație pozitivă și plină de grijă cu sine, stimulând o mai mare stimă de sine, eficacitate personală și satisfacție generală în viață.

Cu toate acestea, cultivarea autoacompasiunii poate fi dificilă. Multe persoane se luptă cu modele înrădăcinate de auto-judecată și auto-critică, care pot submina capacitatea lor de a o practica în mod eficient. Cu toate acestea, la fel ca orice abilitate, autocompasiunea poate fi dezvoltată și întărită cu ajutorul unor specialiști.

2. Ce înseamnă compasiune și cum o dezvoltăm?

Imagine de Roman Kraft pe Unsplash.com

Compasiunea este sentimentul care ne face să vrem să ajutăm când vedem pe altcineva suferind. Acest lucru ne spune că este vorba despre o emoție pe care o simțim când observăm suferința altora și care ne motivează să fim de ajutor. 

Există mai multe modalități prin care putem dezvolta și cultiva compasiunea în viața noastră. În primul rând, învățarea să ne punem în locul altora și să ne imaginăm perspectivele și experiențele lor este crucială pentru cultivarea compasiunii. Exercițiile de empatie pot ajuta la dezvoltarea unei conexiuni mai profunde cu cei din jur și la creșterea sentimentului de compasiune. În plus, recunoașterea și exprimarea recunoștinței pentru lucrurile bune din viața noastră și pentru oportunitățile pe care le avem pot stimula dezvoltarea sentimentului. 

Desigur, toate aceste lucruri trebuie învățate, pentru că multe persoane adulte nu știu cum să o facă. Aici te poate ajuta terapia cognitiv-comportamentală. TCC este o metodă terapeutică care se concentrează pe schimbarea gândurilor și comportamentelor negative sau disfuncționale. În cadrul TCC, se utilizează diverse tehnici și strategii pentru a dezvolta compasiunea față de sine și față de ceilalți. Acestea includ identificarea și restructurarea gândurilor critice sau auto-critice care pot împiedica manifestarea compasiunii, exerciții de imaginație și vizualizare pentru conectarea cu propria și cu suferința altora, precum și tehnici de mindfulness și auto-observare pentru a fi mai conștienți de emoțiile și reacțiile noastre.

De asemenea, serviciile de consiliere pentru dezvoltare personală oferă un mediu propice pentru explorarea și cultivarea compasiunii. În cadrul acestor sesiuni, avem oportunitatea să explorăm diverse aspecte ale compasiunii și să învățăm tehnici și strategii practice pentru a o dezvolta. Acestea pot include exerciții de auto-reflecție și scriere jurnalistică pentru a explora propriile noastre experiențe și emoții, practici de meditație și mindfulness pentru a cultiva o atitudine mai blândă și mai compasională, precum și exerciții de comunicare empatică pentru a ne conecta mai profund cu ceilalți și pentru a le oferi sprijin în momentele dificile.

Compasiunea este un subiect dezbătut și printre părinții care au copii cu autism. Aceștia se confruntă cu stresori zilnici asociați cu tulburarea copilului lor. Caracteristicile personale ale părinților pot influența modul în care abordează evenimentele de viață stresante. Un factor care poate fi o strategie importantă de adaptare este autocompasiunea, care implică a fi blând cu sine în momentele dificile, recunoscând natura comună a suferinței umane și fiind conștienți cu mintea de gândurile și emoțiile negative. În multe studii, autocompasiunea a fost asociată pozitiv cu satisfacția în viață. Chiar dacă severitatea simptomelor copilului este adesea cel mai puternic predictor al ajustării negative pentru părinți, autocompasiunea a prezis în mod universal starea de bine parentală peste efectele severității simptomelor copilului. 

Din fericire, și pentru cei mici există soluții! De exemplu, terapia ABA sau analiza comportamentală aplicată, este o știință care își propune să îmbunătățească comportamentul adaptativ și să faciliteze adaptarea la mediu a persoanelor cu diverse tulburări, în special autism. Aceasta implică identificarea și corectarea comportamentelor inadecvate prin tehnici și metode specifice, concentrându-se pe predarea abilităților necesare pentru o viață independentă și prevenirea comportamentelor dăunătoare. Terapia ABA include, de asemenea, abordarea problemelor de desensibilizare și integrare senzorială, având ca scop îmbunătățirea calității vieții pentru persoanele diagnosticate.

Nu în ultimul rând, terapia senzorială ajută copiii să își dezvolte simțurile și să gestioneze comportamentele repetitive. Prin utilizarea unor tehnici precum jocul și echipamentele specializate, cum ar fi tuburile cu bule sau perdelele de fibră optică, terapia senzorială îi ajută pe copii să se calmeze și să își îmbunătățească abilitățile. Aceasta este utilă în special pentru copiii cu autism sau ADHD, contribuind la progresul lor în procesul de învățare și adaptare.

La Centrul de Terapie Realm din București, beneficiezi de camere senzoriale special amenajate pentru terapia senzorială, cu diverși stimuli controlați de terapeuți. Camera senzorială simplă oferă stimuli tactili, vizuali și auditivi, în timp ce camera senzorială digitalizată oferă o experiență ultra digitalizată și interactivă, cu echipamente precum tuburi cu apă și bule, fotolii luminoase, fibră optică și oglinzi acrilice conectate la videoproiectoare interactive. Aceste camere ajută la integrarea și adaptarea copiilor, îmbunătățind abilitățile lor cognitive și sociale.

3. Empatie și compasiune – diferențe și asemănări

Imagine de Karolina Grabowska pe Pexels.com

Compasiunea și empatia sunt două aspecte esențiale ale naturii umane care stau la baza relațiilor interpersonale și a comportamentului altruist. Aceste concepte reprezintă aspecte distincte ale capacității noastre de a simți și de a răspunde la emoțiile altora. Prin urmare, este important să înțelegem asemănările și diferențele dintre ele pentru a putea naviga în mod conștient în lumea socială.

În primul rând, empatia poate fi definită ca fiind capacitatea de a simți și de a înțelege emoțiile altora. Este o formă de conectare emoțională în care persoana se pune în locul celuilalt și simte ceea ce simte celălalt. Empatia presupune o identificare și o simțire a durerii sau a bucuriei altcuiva, fără să implice o reacție activă. Este capacitatea noastră de a ne conecta la nivel emoțional cu experiențele altora și de a le înțelege perspectivele și sentimentele.

Pe de altă parte, compasiunea merge dincolo de empatie. Ea include nu doar înțelegerea și simțirea emoțiilor altora, ci și alinarea lor. Compasiunea este o reacție profundă față de suferința altora, care ne motivează să vrem să facem ceva pentru a-i ajuta. Este un sentiment care ne îndeamnă la acțiune și la implicare în sprijinul celor în nevoie. Prin urmare, compasiunea presupune atât o conectare emoțională, cât și un comportament altruist activ.

Cu toate acestea, există și asemănări între empatie și compasiune. Ambele implică capacitatea de a înțelege și de a simți emoțiile altora. Atât empatia, cât și compasiunea, presupun să fim orientați către ceilalți și implică o conexiune emoțională. De asemenea, ambele pot conduce la comportamente altruiste și la dorința de a-i ajuta pe cei care suferă.

Compasiune vs milă:

Diferența dintre milă și compasiune trebuie foarte bine explicată. Cele două sunt concepte legate de empatie și grijă față de cei aflați în dificultate, dar există diferențe între ele. Compasiunea implică o abordare mai activă și implică să simți și să îți dorești să ajuți pe cineva care suferă, fiind bazată pe empatie și pe dorința de a face ceva pentru a ameliora suferința celuilalt. În schimb, mila poate fi pasivă și poate implica o atitudine de condescendență sau de superioritate, unde cel care oferă milă poate simți că este deasupra celui care primește ajutorul. De asemenea, el poate privi această persoană cu compătimire sau superioritate. Astfel, compasiunea se bazează pe un sentiment de egalitate și conectare, în timp ce mila poate fi percepută ca o formă de distanțare sau de superioritate.

Compasiune vs bunătate

De asemenea, compasiunea este asociată cu bunătatea, dar această asociere nu este întotdeauna lineară. Compasiunea poate să includă acțiuni care nu sunt neapărat percepute ca fiind amabile în mod direct; uneori, poate fi necesară o abordare mai fermă, dar întotdeauna orientată spre binele celorlalți. Pe de altă parte, mila poate adesea implica un sentiment de condescendență față de cei aflați în nevoie, ceea ce lipsește în cazul compasiunii autentice.

Așadar, acum știi ce este compasiunea și ce înseamnă. Înțelegerea acestor termeni poate contribui la dezvoltarea unei perspective mai complexe asupra modului în care interacționăm și ne raportăm la suferința celor din jurul nostru, precum și la modul în care manifestăm comportamentul altruist.

Referințe:

What is compassion and how can we measure it? A review of definitions and measures

Compassion: An Evolutionary Analysis and Empirical Review

Self-Compassion and Well-Being in Parents of Children with Autism

Andra Lazăr
Coordonator Realm

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top