Ce este terapia cognitiv-comportamentală?

Ți s-a întâmplat vreodată să vorbești cu o persoană apropiată care să îți povestească o întâmplare din viața ei, iar în timp ce îți povestește, să te gândești că tu ai fi acționat diferit sau ai fi simțit alte emoții (sau aceleași, dar poate mai puțin intense) dacă ai fi fost pus în aceeași situație? Sau poate ți s-a întâmplat să te confrunți cu aceleași situații, în același timp cu alte persoane (de exemplu, o pandemie), dar reacția ta emoțională să fie diferită? De ce unii oameni, în vremuri de incertitudine, (război, pandemie, etc.) reușesc să-și mențină calmul sau doar să devină puțin îngrijorați, pe când alții trec direct la panică? Și, mai mult decât atât, de ce ni se întâmplă ca și noi, fiind puși în aceleași situații de mai multe ori, să avem, uneori, reacții diferite?

Răspunsul este următorul: acest lucru se întâmplă, deoarece reacția noastră emoțională (emoțiile pe care le simțim într-o anumită situație) și comportamentală (cum ne comportăm, ca răspuns la acea situație) nu sunt atât de strâns legate de situația în sine, așa cum ne-am aștepta în mod normal. Dar atunci, ce anume ne cauzează emoțiile și comportamentele?

Ei bine, există un factor important care mediază relația dintre lucrurile care ni se întâmplă și reacția noastră la ele – și anume, gândurile noastre legate de acea situație sau interpretarea pe care noi o dăm acestor situații. Nu contează atât de mult întâmplarea în sine, ci mai degrabă ce înseamnă pentru fiecare dintre noi. Aceasta este concluzia la care a ajuns terapeutul Aaron T. Beck, considerat părintele paradigmei cognitiv-comportamentale.

El a observat în practica lui clinică modul în care gândurile clienților le afectau direct atât stările emoționale, cât și comportamentele. Lucrând direct pe aceste gânduri, a tras concluzia că și starea clientului se îmbunătățește și comportamentele lui devin adaptative.

Practic, terapia cognitiv-comportamentală combină două tipuri de terapii: cea cognitivă, care se concentrează pe identificarea și modificarea tiparelor de gândire irațională și disfuncțională, care duc la psihopatologie (anxietate, depresie, tulburare bipolară, etc.) și cea comportamentală, care se concentrează pe comportamentele dezadaptative, care duc înspre sau întrețin psihopatologia, afectează relațiile cu cei din jur și modul de adaptare al individului la societate. Acest tip de terapie este considerat un tratament eficient, după cum demonstrează numeroase studii clinice, pentru o varietate de probleme din spectrul tulburărilor mintale. Este o terapie de scurtă durată, centrată pe obiective bine stabilite de terapeut împreună cu clientul, iar acesta din urmă participă activ pe tot parcursul terapiei la îndeplinirea acestor obiective. Terapeutul folosește o serie de tehnici, precum exerciții de relaxare, monitorizarea gândurilor, restructurarea cognitivă, învățarea unor noi abilități, exerciții de rezolvare a problemelor, jocul de rol, expunerea, și altele. Prin aceste tehnici se urmărește identificarea și corectarea tiparelor distorsionate de gândire, precum suprageneralizarea, gândirea alb-negru, tragerea unor concluzii în lipsa dovezilor, minimalizarea sau maximizarea unor evenimente, inferențe arbitrare, vederea în tunel și altele. Foarte important, scopul final nu este o gândire pozitivă în orice situație (acest lucru nu ar fi adaptativ întotdeauna), ci mai degrabă o gândire rațională, adaptată realității.

Avantajele acestui tip de terapie sunt următoarele: este o terapie foarte bine studiată, validată științific, așadar știm deja că funcționează pentru o gamă largă de probleme, dacă este aplicată așa cum trebuie; este o terapie de scurtă durată în general, așa cum am mai menționat, asta însemnând că progresul începe să apară destul de repede, cu condiția ca cel ce urmează terapia să fie implicat activ în proces; este structurată, se lucrează cu obiective și tehnici specifice, dar în același timp îi permite terapeutului să folosească o gamă largă de tehnici, inclusiv din alte abordări terapeutice; prin intermediul acestei terapii, clientul învață strategii de gestionare a emoțiilor, precum și alte abilități (sociale, de rezolvare de probleme, etc.) pe care le poate folosi în continuare și după ce procesul terapeutic se încheie, astfel încât efectele terapeutice se păstrează și pot fi întreținute în continuare de către clienți pe termen lung.

Mara Romonți – Psihoterapeut

Psihoterapie cognitiv-comportamentală

       Referințe:

Psihologie clinica si psihoterapie: Fundamente – Daniel David, editura Polirom, 2006

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9667129/

https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/21208-cognitive-behavioral-therapy-cbt

https://www.apa.org/ptsd-guideline/patients-and-families/cognitive-behavioral

https://www.cdt-babes.ro/articole/psihoterapie-cognitiv-comportamentala.php

Scroll to Top