Author name: Teodora Neacșu

Progresul și Recuperarea Mulți oameni fac progrese semnificative în primele câteva săptămâni. Este obișnuit să observați îmbunătățiri devreme și apoi îmbunătățiri constante în primele 3 până la 6 luni de tratament. Aceste prime luni sunt atunci când creierul tău face cea mai activă recuperare și, în general, sunt atunci când se fac progrese. Cu toate acestea, timpul exact necesar pentru a vă recupera depinde de pacient, de simptomele lui și de severitatea accidentului vascular cerebral. În timp ce oamenii sunt capabili să facă progrese în câteva săptămâni, alți oameni au dificultăți de vorbire ani de zile după un accident vascular cerebral. La fel ca multe provocări post-accident vascular cerebral, drumul către recuperarea limbajului este individual (Lincoln et al., 1984). Recuperarea după afazie provocată în urma accidentului vascular este foarte variabilă, cu mai mulți factori care se consideră că contribuie la amploarea generală a recuperării comunicării realizată de fiecare individ. Reabilitarea precoce a afaziei îmbunătățește procesele naturale de recuperare spontană prin întărirea rețelelor neuronale prin utilizarea unor comportamente foarte repetitive, specifice sarcinii, care necesită activarea neuronală coincidentă a unui grup de neuroni conectați. Simptomele Post-AVC Simptomele pot fi ușoare sau severe și pot varia în funcție de persoană. Simptomele comune includ dificultăți cu: Uneori, persoanele care au suferit un accident vascular cerebral au dificultăți în controlul mușchilor buzelor și limbii. (Godecke et al., 2016) Rolul Logopedului Logopedul îi ajută să gestioneze orice problemă de comunicare cu care s-ar putea confrunta în urma unui accident vascular cerebral. Punctual, evaluează fiecare aspect al comunicării care poate fi afectat de un accident vascular cerebral, cum ar fi: Locații pentru desfășurarea terapiei logopedice Terapia logopedică pentru un pacient care a suferit un accident vascular cerebral (AVC) poate avea loc în diverse locații, în funcție de starea pacientului. Se poate desfășura la domiciliul pacientului: aceasta este o opțiune convenabilă pentru pacienții care au dificultăți în a se deplasa. Terapia logopedică se poate desfășura și în centrul specializat: care dispune de echipamente și resurse specializate pentru a oferi un tratament comprehensiv. Solicitarea terapiei logopedice Solicitarea terapiei logopedice pentru un pacient care a suferit un accident vascular cerebral  poate veni din mai multe surse, fiecare având un rol important în inițierea și susținerea procesului de recuperare. Familia și îngrijitorii pacientului au un rol esențial, observând și raportând dificultățile de comunicare ale pacientului, solicitând direct ajutorul unui logoped și sprijinind practica continuă a exercițiilor de terapie acasă. Pacientul însuși, dacă este capabil, poate solicita direct terapia logopedică și colabora activ cu terapeutul pentru a îmbunătăți abilitățile de comunicare. Referințe: Godecke, E., Armstrong, E. A., Rai, T., Middleton, S., Ciccone, N., Whitworth, A., Rose, M., Holland, A., Ellery, F., Hankey, G. J., Cadilhac, D. A., & Bernhardt, J. (2016). A randomized controlled trial of very early rehabilitation in speech after stroke. International Journal of Stroke, 11(5), 586–592Lincoln, N. B., Mulley, G. P., Jones, A. C., Mcguirk, E., Lendrem, W., & Mitchell, J. R. A. (1984). EFFECTIVENESS OF SPEECH THERAPY FOR APHASIC STROKE PATIENTS: A Randomised Controlled Trial. The Lancet, 323(8388), 1197–1200 Teodora-Maria NeacșuPsiholog clinician/Terapeut ABA

Introducere Anxietatea de separare la copii este un fenomen social tipic din punct de vedere al dezvoltării, ce apare în relația de atașament sănătos dintre copil și părinți între 6 și 12 luni. Această anxietate de separare normativă sau fiziologică rămâne constant observabilă până la aproximativ vârsta de 3 ani și, în circumstanțe normale, se diminuează ulterior. Anxietatea de separare adecvată dezvoltării se stinge în cele din urmă pe măsură ce copilul dezvoltă un sentiment mai mare de autonomie, abilități cognitive și înțelegerea faptului că o figură de atașament va reveni. Impact și consecințe Pe de altă parte, conform literaturii de specialitate, perpetuarea atipică a unei anxietăți de separare intense și prelungite în anii preșcolari și școlari poate fi un indicator că relația copil-părinte nu a facilitat cu succes procesul de dezvoltare al copilului. Anxietatea de separare raportată în rândul copiilor cauzează o afectare semnificativă a vieții zilnice. Copiii cu anxietate de separare nu pot frecventa adesea grădinița sau școala, au probleme în a dormi singuri, a rămâne cu o bonă sau chiar a fi singuri într-o cameră a casei.  În plus, anxietatea de separare perturbă și întârzie procesele de învățare și dezvoltare a copilului, acesta dobândindu-și cu dificultate un nivel firesc de autonomie.  Caracteristici Caracteristica centrală a anxietății de separare constă într-o stare de îngrijorare nerealistă și excesivă, manifestată de copil, privind separare sau anticiparea separării de figurile de atașament principale din viața sa (APA, 2013). Pentru copil, anxietatea de separare este adesea caracterizată de îngrijorări conform cărora acesta va suferi un rău (spre exemplu, va fi răpit, se va îmbolnăvi la școală etc.) și/sau figurile de atașament principale vor păți ceva rău în timpul în care nu sunt împreună cu copilul (spre exemplu, părinții nu se vor întoarce, vor fi implicați într-un accident de mașină etc.). Cei mici pot manifesta ezitarea sau refuzul de a ieși din casă pentru a merge la școală, această ezitare fiind motivată de frica de separare, frica persistentă și excesivă de a se afla în locuri în care persoanele de atașament nu sunt prezente, ezitarea sau refuzul de dormi în afara casei sau la distanță față de persoanele de atașament; coșmaruri ce au ca subiect principală separarea sau acuze somatice în urma separării sau în momentul anticipării separării de persoanele de atașament. Când sunt separați de figurile de atașament principale, copiii cu anxietate de separare simt adesea nevoia de a ști unde se află acestea și de a menține legătura constant cu ele prin diverse mijloace de comunicare. În literatură a fost raportată și prezența simptomelor fizice, care pot apărea în aproximativ 30%-50% dintre cazuri (Allen et al., 2010). Acestea includ dureri de cap, dureri de stomac, greață sau chiar vărsături atunci când are loc sau este anticipată separarea de figurile de atașament principale. Din fericire, în prezent există planuri de tratament eficiente, specifice acestei tulburări, iar prognosticul este optimist pentru copiii care beneficiază de intervenții (Lavallee & Schneider, 2019). Prevalență și debut Vârsta medie de debut a anxietății de separare este 7 ani, comparativ cu 11 ani pentru orice altă tulburare de anxietate sau tulburare de control al impulsurilor (Kessler et al., 2005). Anxietatea de separare tinde să aibă o prevalență crescută la copiii cu vârste sub 8 ani, remarcându-se o tendință de scădere odată cu creșterea în vârstă a copilului. Unele studii indică în general rate mai mari de anxietate de separare în rândul fetelor. Evaluarea domeniilor afectate Următoarele domenii trebuie luate în considerare: Teodora-Maria NeacșuPsiholog clinician/Terapeut ABA

Caracteristicile tulburărilor de personalitate Tulburările de personalitate sunt caracterizate prin modele de deteriorare de lungă durată care se manifestă în mai multe domenii de funcționare, inclusiv: (Matusiewicz et al., 2010) Diferența dintre tulburările Axei I și Axei II Tulburările clinice de pe Axa I (de exemplu, depresia, anxietatea) sunt în general considerate perturbări acute în funcționarea normală. În schimb, problemele Axei II sunt conceptualizate ca modele cronice și adesea insolubile de disfuncție. Cu toate acestea, descoperirile recente sugerează că persoanele cu patologie a personalității pot demonstra o îmbunătățire simptomatică în timp. Există tot mai multe dovezi că terapia cognitiv-comportamentală (TCC) poate reduce simptomele și poate îmbunătăți funcționarea în rândul persoanelor cu tulburări de personalitate. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) 1. Potrivirea TCC pentru tulburările de personalitate TCC este potrivită pentru a aborda problemele variate și adesea de lungă durată ale pacienților cu tulburări de personalitate din mai multe motive: 2. Tehnici TCC TCC încorporează o gamă largă de tehnici pentru a modifica acești factori: 3. Relația terapeutică CBT pentru tulburările de personalitate subliniază importanța unei relații terapeutice de sprijin și colaborare, care sporește dorința pacientului de a face schimbări și servește ca o sursă puternică de schimbare. Mai multe aspecte ale cadrului conceptual al terapiei cognitiv-comportamentale fac adecvată abordarea deficienței pervazive și difuze observate în mod obișnuit în rândul pacienților cu tulburări de personalitate (Matusiewicz et al., 2010). Tulburările de personalitate Referințe: Matusiewicz, A. K., Hopwood, C. J., Banducci, A. N., & Lejuez, C. W. (2010). The Effectiveness of Cognitive Behavioral Therapy for Personality Disorders. Psychiatric Clinics, 33(3), 657–685 Teodora-Maria NeacșuPsiholog clinician

Introducere Tulburarea spectrului autist (ASD) este o afecțiune neurologică caracterizată prin tulburări în interacțiunea socială, comunicare, comportament, modele și interese restrictive și repetitive (American Psychiatric Association, 2000). Persoanele cu TSA au adesea comportamente fixe și provocări de procesare senzorială. Atelierele îi ajută pe copii să-și îmbunătățească procesarea senzorială, comportamentul și abilitățile de interacțiune (Case-Smith & Arbesman, 2008). Rolul Atelierelor de Creație Atelierele de creație se bazează pe experiențe și teorii care presupun că procesul creativ implicat în autoexprimarea artistică îi ajută pe oameni să-și gestioneze problemele. În consecință, scopurile sunt: ​​creșterea stimei de sine și a conștientizării de sine, dezvoltarea abilităților de coping, sprijinirea decesului și acceptării, obținerea unei înțelegeri, structurarea comportamentului, reducerea stresului și dezvoltarea abilităților interpersonale (Schweizer et al., 2019). Tipuri de activități artistice în atelierele de creație Părinții caută îndrumare socială pentru copiii lor, de obicei sub forma unor grupuri de abilități sociale. Există mai multe intervenții privind abilitățile pentru copiii cu autism, cum ar fi atelierele creative. Perruzza și Kinsella (2010) au considerat ocupațiile artistice creative ca o activitate bazată pe artă care stimulează creativitatea unei persoane. Acestea pot include pictura, desenul, scrierea creativă, muzica și artele. S-a demonstrat că activitățile artistice creative au efecte pozitive asupra abilităților de performanță ale copiilor cu TSA. De exemplu, copiii cu TSA au adesea probleme în comunicarea și interacțiunea cu ceilalți, iar desenul sau pictura le permite să se exprime și să comunice într-un mod indirect cu ceilalți (Schweizer et al., 2019). Efectele Pozitive ale Activităților Artistice Intervențiile artistice creative s-au dovedit a fi eficiente în vizarea deficitelor comportamentale, sociale și de dezvoltare la copiii cu TSA (Schweizer et al., 2019). Artele creative le permit copiilor să se exprime prin diferite medii și le oferă un spațiu sigur pentru a comunica și a-și dezvolta abilitățile. Utilizarea diferitelor materiale de artă poate oferi o gamă largă de experiențe senzoriale. Această caracteristică unică a activităților artistice poate aduce beneficii persoanelor cu dificultăți de procesare senzorială și de reglare emoțională, probleme ce sunt comune în rândul persoanelor diagnosticate cu TSA (Schweizer et al., 2019). Completarea procesului de învățare prin activități creative Completarea procesului de învățare cu activități creative, ateliere de creație, oferă un mediu alternativ de comunicare și exprimare pentru copiii cu autism  și poate contribui la crearea unui mediu de stimuli controlați, ajutând copilul să nu fie copleșit (Elmarakbi et al., 2023). Modelarea artistică stimulează dezvoltarea ideilor, abilitățile motorii, orientarea sarcinilor, legăturile cauze și efect, înțelegerea spațială, recunoașterea formelor, experiența ta în spațiul din jur și dezvoltarea contactului vizual. Aceste experiențe tactile și vizuale ar trebui să stimuleze schimbarea comportamentului și integrarea experiențelor și comportamentelor cognitive, senzoriale și kinestezice (Schweizer et al., 2014). Referințe: Association, A. P. (2000). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders. Text Revision Case-Smith, J., & Arbesman, M. (2008). Evidence-Based Review of Interventions for Autism Used in or of Relevance to Occupational Therapy. The American Journal of Occupational Therapy, 62(4), 416–429Elmarakbi, N., Pearson, A., & Macintyre, J. (2023, September 11). Creative Design Thinking Approach to Support the Complex Learning Environment of the Classroom for Autistic Children and their TeachersPerruzza, N., & Kinsella, E. A. (2010). Creative Arts Occupations in Therapeutic Practice: A Review of the Literature. British Journal of Occupational Therapy, 73(6), 261–268Schweizer, C., Knorth, E. J., & Spreen, M. (2014). Art therapy with children with Autism Spectrum Disorders: A review of clinical case descriptions on ‘what works.’ The Arts in Psychotherapy, 41(5), 577–593Schweizer, C., Knorth, E. J., van Yperen, T. A., & Spreen, M. (2019). Consensus-based typical elements of art therapy with children with autism spectrum disorders. International Journal of Art Therapy, 24(4), 181–191 Teodora-Maria NeacșuPsiholog clinician/Terapeut ABA