Caută
Close this search box.

Author name: Ștefania Zorcă

Dezvoltare socio-emoțională – informații esențiale pentru stimularea inteligenței emoționale a copiilor

Dezvoltarea socio-emoțională a copilului reprezintă fundamentul pe care se construiește o viață împlinită și relații interpersonale sănătoase în viitor. În timp ce dezvoltarea fizică a copilului este adesea ușor de observat și de evaluat, dezvoltarea sa socio-emoțională poate fi mai subtilă și mai complexă. În acest articol ne-am propus să vorbim pe larg despre dezvoltarea socio-emoțională – de ce este atât de importantă în copilărie și adolescență, care sunt factorii care influențează aceste componente și ce strategii poți aplica pentru a contribui la evoluția sănătoasă a copilului. 1. Dezvoltarea socio-emoțională – ce înseamnă și de ce este atât de importantă? Dezvoltarea socio-emoțională este un proces complex prin care copiii își formează și își dezvoltă capacitatea de a înțelege, exprima și gestiona emoțiile, precum și de a construi și menține relații sociale pozitive. Aceasta reprezintă o componentă esențială a dezvoltării generale a copilului și joacă un rol crucial în succesul său pe termen lung, atât în viața personală, cât și în cea profesională. Este important ca orice copil să se dezvolte sănătos din punct de vedere social și emoțional. Abilitățile de comunicare, empatie și cooperare căpătate în copilărie sunt esențiale pentru construirea și menținerea relațiilor sănătoase pe tot parcursul vieții. Aceste abilități ajută la formarea unor relații puternice cu familia, prietenii și ulterior, cu partenerii de viață. În copilăria timpurie, dezvoltarea socio-emoțională se manifestă prin capacitatea de a forma atașamente sigure cu părinții sau îngrijitorii (bonă, bunici etc.), de a-și exprima și gestiona emoțiile și de a interacționa pozitiv cu cei din jurul lor. În adolescență, dezvoltarea socio-emoțională se aprofundează, pe măsură ce copiii devin mai conștienți de sine și își formează identitatea personală. Capacitatea de a gestiona emoțiile și de a naviga relațiile sociale devine și mai importantă în această perioadă de tranziție. Copiii și adolescenții care au beneficiat de o dezvoltare socio-emoțională sănătoasă ajung adulți capabili să formeze și să mențină relații de calitate, să facă față provocărilor vieții și să ia decizii responsabile. Cu toate acestea, trebuie să menționăm faptul că dezvoltarea socio-emoțională nu este un proces limitat doar la etapa copilăriei sau adolescenței, ci trebuie să fie o preocupare pe toată durata vieții. Indiferent de vârstă, este important să stimulăm și să îngrijim aceste aspecte ale dezvoltării noastre sociale și emoționale. 2. Dezvoltarea socio-emoțională a copiilor din primele luni de viață, până în adolescență Dezvoltarea din punct de vedere social și emoțional din copilărie, până în adolescență, reprezintă baza pentru o viață de adult sănătoasă și echilibrată. O dezvoltare socio-emoțională deficitară poate avea efecte negative semnificative asupra relațiilor interpersonale, sănătății mentale, succesului profesional și bunăstării generale a individului în viața de adult. În continuare vom vedea ce rol are dezvoltarea emoțională la copii, din primele luni de viață, până în adolescență. Perioada între 0-6 ani (copilărie timpurie) În primele luni de viață ale oricărui copil se formează atașamentul față de părinți sau îngrijitori. Acest atașament oferă un sentiment de siguranță și încredere, fiind esențial pentru o dezvoltare emoțională sănătoasă. Bebelușii reacționează la atingeri blânde și la îmbrățișări și încep să își exprime nevoile și dorințele prin plânsete, zâmbete și alte semnale nonverbale. Copiii care cresc într-un mediu sănătos, cu multă iubire și atenție din partea părinților, vor începe să își dezvolte și empatia – un exemplu bun în acest sens este bebelușul care încearcă să consoleze pe cineva care plânge prin atingeri blânde sau chiar îmbrățișări.  Pe măsură ce cresc, copiii încep să își îmbunătățească abilitățile sociale și emoționale prin interacțiunile cu ceilalți și prin explorarea mediului înconjurător. Cei mici vor interacționa mult mai activ cu alți copii de vârsta lor, se vor implica în jocuri de grup și vor dezvolta prietenii. Tot în această perioadă de copilărie timpurie încep să învețe reguli sociale de bază, cum ar fi împărțirea și așteptarea rândului, dar și strategii de rezolvare a conflictelor care ar putea să apară. Este extrem de important ca cei mici să aibă parte de susținere și încurajare din partea adulților – în acest fel ei vor crește cu o imagine de sine pozitive și vor începe să aibă încredere în propriile abilități. Perioada de 6-12 (copilărie mijlocie) În copilăria mijlocie, cuprinsă între vârsta de 6 și 12 ani, dezvoltarea socio-emoțională continuă să fie un aspect esențial al creșterii și dezvoltării copilului. În această perioadă, copiii încep să își consolideze și să își extindă abilitățile sociale și emoționale într-un mod mai complex și mai profund. Vorbim în mod special de o îmbunătățire la nivelul comunicării. În această perioadă copiii vor reuși să își exprime mult mai bine gândurile și sentimentele și vor învăța să interpreteze corect limbajul nonverbal al celor din jurul lor. Începând cu vârsta de 6-7 ani, copiii reușesc să stabilească și să mențină relații sănătoase și echilibrate cu cei din jur, relații bazate pe respect reciproc și încredere.  Relațiile de prietenie cu colegi de școală sau vecini devin mult mai stabile, iar relațiile cu adulți mai complexe, cu un grad mai mare de maturitate. O parte importantă a acestei dezvoltări socio-emoționale este ascultarea activă. Copiii învață să asculte și să înțeleagă punctele de vedere ale altor persoane și să răspundă în mod adecvat la acestea. Tot în perioada de copilărie mijlocie, copiii își dezvoltă abilități de exprimare a emoțiilor într-un mod sănătos și constructiv, în loc să le reprime sau să le exteriorizeze într-un mod negativ. Prin gestionarea sănătoasă a emoțiilor complexe, aceștia vor reuși să facă față stresului și presiunii legate de școală, de relațiile sociale sau ale aspecte ale vieții lor. Perioada de 12-18 ani (adolescență) Adolescența este considerată una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere social și emoțional. Această etapă este marcată de numeroase schimbări fizice, psihologice și sociale, iar tinerii se confruntă cu o serie de provocări și presiuni care pot avea un impact semnificativ asupra stării lor emoționale și relațiilor interpersonale. Însă, dacă adolescenții au avut parte de o dezvoltare socio-emoțională sănătoasă încă din primii ani de viață, vor reuși să treacă mult mai ușor peste provocări. Se vorbește foarte mult despre adolescență și …

Dezvoltare socio-emoțională – informații esențiale pentru stimularea inteligenței emoționale a copiilor Read More »

Bullying – cauze, efecte și modalități prin care victimele pot gestiona eficient acest fenomen

Bullying-ul este mult mai mult decât o simplă dispută între copii pe terenul de joacă sau un episod de contrazicere între colegi de muncă. Este o realitate omniprezentă care afectează atât copiii, cât și adulții, indiferent de statut social, etnie sau vârstă. În continuare ne-am propus să prezentăm informații despre bullying care îți vor fi de mare ajutor în situația în care te confrunți cu o astfel de situație sau dacă vreodată vei fi martorul unei scene de agresiune. Vom vorbi despre ce e bullying-ul, cum se manifestă, care sunt cauzele acestui comportament negativ, dar și care sunt efectele pe care le produce. 1. Ce înseamnă bullying și când s-a vorbit pentru prima dată despre acest fenomen? Bullying-ul are o definiție destul de complexă, tocmai pentru a putea fi identificat mai ușor – este un comportament agresiv, repetat și intenționat asupra unei persoane vulnerabile. Această acțiune de intimidare poate fi fizică, verbală sau socială și poate avea loc într-o varietate de medii, de la școli, la locuri de muncă sau comunități. Definiția bullying-ului se referă la un model de comportament negativ care se repetă de-a lungul timpului, cu scopul de a răni, de a intimida sau de a controla o persoană. Bullying-ul este intenționat și folosit în majoritatea cazurilor pentru exercitarea puterii – tocmai din acest motiv, el apare în situațiile în care există un dezechilibru de putere, adică agresorul este mai puternic sau are o influență mai mare decât victima sa.  Cuvântul ”bullying” este relativ recent, însă acest comportament a fost studiat de-a lungul timpului în diferite culturi și societăți. Termenul a fost folosit pentru prima dată în secolul al XVI-lea și se referă la gesturi de agresiune fizică sau verbală între oameni. Cu toate acestea, conceptul de bullying a evoluat și a început să fie folosit pentru a descrie comportamente repetate de intimidare sau agresiune, mai ales în contexte sociale, cum ar fi școlile sau locurile de muncă.  Primele cercetări academice asupra bullying-ului au început să fie publicate în anii 1970 și 1980, iar din acea perioadă a început să crească interesul pentru înțelegerea acestui fenomen și a impactului său asupra individului și societății în ansamblu. 2. Tipuri de bullying și cum se manifestă fiecare – informații utile Există mai multe forme de bullying, iar acestea se diferențiază în funcție de mediul în care au loc și de modul în care se manifestă. În continuare vom discuta despre cele mai comune tipuri de bullying și cum sunt definite ele. Bullying verbal Bullying-ul verbal este o formă de agresiune care implică utilizarea cuvintelor sau a limbajului pentru a răni, umili sau intimida o altă persoană. Agresorul poate folosi insulte sau porecle jignitoare pentru a-și răni victima, poate face glume sau comentarii umilitoare la adresa sa sau poate aduce în mod repetat critici nedrepte cu scopul de a-i submina stima de sine. În multe cazuri vorbim chiar și de hărțuire verbală, în care agresorul folosește un limbaj abuziv pentru a-și controla sau intimida victima. Bullying fizic Bullying-ul fizic reprezintă utilizarea forței sau a violenței pentru a răni, intimida sau controla o altă persoană. În astfel de situații, agresorul poate lovi pentru a produce durere sau vătămare fizică, poate folosi forța fizică pentru a determina victima să facă ceva împotriva voinței sale, poate distruge proprietatea victimei cu scopul de a provoca daune materiale sau poate folosi amenințările și forța pentru a obține bani sau alte bunuri într-o mod nelegitim.  Bullying social Dacă te întrebi ce este bullying-ul social, răspunsul este unul simplu: izolarea, excluderea sau manipularea relațiilor sociale ale unei persoane în scopul de a o umili, de a o controla sau de a-i provoca suferință emoțională. Întâlnim această formă de bullying mai ales în rândul adulților, sub diverse forme. Spre exemplu, colegii de muncă exclud o persoană din diferite activități sau evenimente cu scopul de a o marginaliza. Un alt exemplu de bullying social este atunci când agresorii răspândesc zvonuri despre victima lor în mediul social pentru a compromite reputația acesteia. Manipularea relațiilor sociale și umilirea în public reprezintă alte forme de bullying social. Bullying online Bullying-ul online, cunoscut și sub numele de cyberbullying, este caracterizat prin utilizarea internetului, rețelelor de socializare sau altor mijloace electronice pentru a intimida, hărțui sau răni o altă persoană. Publicarea sau distribuirea de informații personale sau false despre o persoană fără permisiunea acesteia, monitorizarea constantă și agresivă a activităților online (fenomenul numit și ”cyberstalking”) sau modificarea imaginilor sau conținutului digital cu scopul de a compromite reputația sau intimitatea sa reprezintă doar câteva exemple de bullying în mediul online. Bullying sexual Bullying-ul sexual implică comportamente sau acțiuni de natură sexuală care sunt utilizate pentru a intimida sau hărțui o altă persoană. În această categorie intră comentariile cu conținut sexual, glumele ofensatoare sau propunerile indecente, atingerile sau contactele fizice nepotrivite precum și utilizarea relațiilor sexuale pentru a exclude sau manipula o altă persoană într-un mediul social sau profesional. Bullying rasial Bullying-ul rasial are la bază caracteristicile legate de rasă, etnie sau origine culturală. În astfel de situații, persoanele agresoare fac comentarii sau glume ofensive, discriminatorii sau stereotipice legate de rasa sau etnia victimei. Insultele sau poreclele jignitoare, excluderea socială și hărțuirea verbală sau fizică pe criterii rasiale fac parte tot din această categorie de bullying. 3. Cauzele bullying-ului – care sunt factorii care stau la baza acestui comportament? La baza unul astfel de comportament pot sta mai multe cauze. Spre exemplu, uneori, agresorii pot avea trăsături individuale care îi predispun la agresivitate, cum ar fi lipsa empatiei, impulsivitatea sau dificultățile de reglare a emoțiilor. De asemenea, unele probleme de sănătate mentală, cum ar fi tulburările de comportament sau personalitate, pot contribui la  dezvoltarea unor astfel de comportamente agresive. Există și medii care permit sau tolerează comportamentele nepotrivite care pot duce ulterior la apariția bullying-ului. Deși pare greu de crezut, în unele școli sau locuri de muncă există chiar o cultură a violenței sau a supremației care pot facilita acțiunile de intimidare sau hărțuire. Lipsa supravegherii sau intervenției din partea adulților în situațiile de bullying poate …

Bullying – cauze, efecte și modalități prin care victimele pot gestiona eficient acest fenomen Read More »

Generalizarea în terapia ABA

Introducere În terapia ABA (Analiza Comportamentală Aplicată), generalizarea este un concept esențial care se referă la capacitatea unei persoane de a transfera comportamentele și abilitățile învățate într-un context specific către alte contexte, situații, stimuli sau medii. Generalizarea este crucială pentru a asigura că abilitățile dobândite sunt funcționale și utile în viața de zi cu zi. Iată câteva aspecte și strategii legate de generalizare în terapia ABA: Tipuri de Generalizare 1. Generalizarea stimulilor: 2. Generalizarea răspunsurilor: 3. Generalizarea situațională: Strategii pentru Facilitarea Generalizării 1. Varietatea învățării: 2. Programarea pentru generalizare: 3. Instrucțiuni variate și multiple exemple: 4. Întărire naturală: 5. Medii variabile: 6. Implicarea familiei și a comunității: Monitorizarea și Evaluarea Generalizării Colectarea de date: Monitorizează și înregistrează comportamentele pentru a evalua dacă generalizarea are loc. Utilizează grafice, jurnale și alte instrumente de colectare a datelor pentru a urmări progresul. Revizuirea obiectivelor: Ajustează obiectivele de terapie în funcție de progresul observat în generalizare. Dacă generalizarea nu are loc așa cum a fost planificat, reevaluează și ajustează strategiile folosite. Generalizarea este un proces continuu și necesită atenție constantă și ajustări pentru a asigura că abilitățile învățate sunt utile și aplicabile în viața de zi cu zi a persoanei. Ștefania Zorcă

Întârziere în dezvoltarea limbajului – cauze, etape de dezvoltare și jocuri de vorbire  

Limba este un instrument vital al comunicării umane. Cu ajutorul ei gândurile, emoțiile și ideile noastre se transformă în sunete și semne care pot fi înțelese de ceilalți. Este un aspect fundamental al vieții noastre sociale și cognitive, care ne permite să interacționăm cu lumea din jurul nostru și să ne exprimăm identitatea și creativitatea. Limbajul nu este doar un set de cuvinte și structuri gramaticale, ci și un mijloc prin care construim relații, împărtășim experiențe și învățăm despre noi înșine și despre ceilalți. Tocmai de aceea, este foarte important. 1. Întârziere de limbaj la copii – informații utile De la primele sunete emise de un nou-născut până la conversațiile complexe și abstracte ale adulților, dezvoltarea limbajului este un proces fascinant și esențial în evoluția umană. Această capacitate de a învăța și de a folosi limbajul începe să se contureze în primii ani de viață și evoluează într-un ritm unic pentru fiecare individ. Totuși, întârzierea în dezvoltarea limbajului la copii reprezintă o preocupare semnificativă pentru părinți, educatori și profesioniștii din domeniul sănătății. Aceasta poate fi influențată de o varietate de factori, inclusiv aspecte genetice, mediu familial, expunerea la limbaj, sănătate și abilități cognitive. Înțelegerea acestor factori și a modalităților în care pot influența dezvoltarea limbajului este crucială pentru identificarea și intervenția timpurie în cazul copiilor care se lovesc de acest aspect. Atunci când ne confruntăm cu întârziere de vorbire la copii, este bine să nu ne îngrijorăm și să comparăm etapele generale de dezvoltare cu nivelul de comunicare al micuțului nostru! De la 0 la 6 luni: De la 6 luni la 1 an: De la 1 an la 2 ani: Copiii încep să folosească cuvinte de legătură, cum ar fi și sau sau, și să învețe să facă distincții între pronumele personale. De la 2 ani la 3 ani: Cauzele pentru întârzierea limbajului la copii Terapia ABA este o terapie comportamentală care se concentrează pe învățarea și dezvoltarea abilităților sociale, de comunicare și de comportament. Pentru copiii cu tulburări din spectrul autismului sau alte condiții care afectează dezvoltarea limbajului, terapia ABA poate fi folosită pentru a le îmbunătăți abilitățile de comunicare, precum și pentru a ajuta la reducerea comportamentelor problematice sau restrictive care pot interfera cu dezvoltarea limbajului. Pentru întârzieri de vorbire la copii cauzate de probleme senzoriale, cum ar fi hipersensibilitatea sau hipoactivitatea la stimuli, terapia senzorială este excelentă. Aceasta implică stimularea controlată și direcționată a simțurilor, precum cel tactil, vizual, auditiv și kinestezic, pentru a-l ajuta pe cel mic să regleze și să înțeleagă mai bine informațiile senzoriale și să își dezvolte abilitățile de comunicare și de interacțiune. 2. Jocuri pentru copiii cu întârziere de limbaj și exerciții – ce pot face părinții acasă Părinții pot juca un rol crucial în combaterea întârzierii de limbaj la copii prin implicarea în diverse activități și exerciții în cadrul rutinei zilnice. Iată câteva idei de jocuri și exerciții pe care părinții le pot face acasă: Citirea cu voce tare: este o modalitate excelentă de a expune copiii la limbaj și vocabular nou. Părinții pot alege cărți cu imagini colorate și texte simple și pot descrie imaginile și evenimentele în timp ce citesc. Cântece și versuri: Jocuri de imitație: Exerciții de întărire a vocabularului: Jocuri de asociere: Conversații interactive: 3. Întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv – când să te îngrijorezi? Este important să fim atenți la semnele care ar putea indica întârzierea vorbirii la copii și să intervenim dacă observăm următoarele aspecte: Dacă observi una sau mai multe dintre aceste semne în dezvoltarea limbajului expresiv al copilului, este recomandat să discuți cu un medic sau cu un specialist pentru a obține o evaluare și pentru a discuta opțiunile de intervenție și sprijin. O intervenție timpurie poate reprezenta o diferență semnificativă în îmbunătățirea abilităților de comunicare și în facilitarea dezvoltării generale a copilului. Așadar, acum știi ce înseamnă întârziere în vorbire la copii, care sunt semnele ei, cât să consulți un specialist și ce poți face pentru a dezvolta limbajul micuțului tău. Ia în considerare informațiile și sfaturile de mai sus și apelează la specialiști atunci când consideri că ai nevoie de ajutor! Referințe: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6559061https://sci-hub.se/https://doi.org/10.1111/b.9780631203124.1996.00005.x Ștefania Zorcă

Asertivitate – ce înseamnă și cât de capabili suntem să o folosim? 

Comunicarea este un aspect fundamental al interacțiunii umane și joacă un rol esențial în gestionarea relațiilor interpersonale. Comportamentul nostru definește experiențele pe care le putem avea. De aceea, este important să știm cum să îl gestionăm și cum să acționăm. Pentru acest lucru, trebuie să știm ce este asertivitatea și cum o cultivăm. 1. Ce înseamnă asertivitate – informații utile Asertivitatea reprezintă una dintre cele mai importante abilități în ceea ce privește comunicarea interpersonală și gestionarea relațiilor. Asertivitatea ca definiție implică exprimarea propriei opinii, nevoi și dorințe într-un mod respectuos și direct, fără a încălca drepturile sau sentimentele celorlalți. A fi asertiv înseamnă să te poziționezi în mod clar față de o persoană sau o situație și să comunici într-un mod care să exprime încredere de sine, fără să uiți de respectul față de ceilalți. Asertivitatea este o abilitate crucială în construirea și menținerea relațiilor sănătoase. Oamenii asertivi sunt mai puțin predispuși să fie manipulați sau tratați în mod abuziv de către ceilalți, deoarece sunt capabili să își apere propriile drepturi și să își exprime nevoile în mod clar. În plus, comunicarea asertivă contribuie la creșterea încrederii reciproce și la dezvoltarea unei atmosfere de respect și colaborare în relații. Este important să subliniem că asertivitatea nu înseamnă să fii agresiv sau insensibil față de alții. Este o abilitate care necesită echilibru și înțelegere. O persoană asertivă este capabilă să își exprime opinia în mod clar și direct, fără a leza sentimentele celorlalți. Este esențial să ne amintim că fiecare persoană are dreptul la propria sa opinie și sentimente, iar asertivitatea ne ajută să ne exprimăm aceste drepturi într-un mod respectuos și constructiv. Asertivitate vs pasivitate Pasivitatea în comunicare se caracterizează prin inhibiția de a-ți exprima propriile nevoi, gânduri și sentimente într-un mod direct și eficient. Persoanele pasive evită adesea confruntările și își suprimă sau minimizează propriile opinii în fața altora. Comunicarea pasivă poate fi însoțită de trăsături precum lipsa încrederii în sine, teama de respingere sau conflict și tendința de a te subordona sau de a te supune dorințelor și așteptărilor altora. Persoanele pasive pot avea dificultăți în stabilirea limitelor proprii și pot fi susceptibile la manipulare sau abuz din partea celorlalți. Într-un mod pasiv de comunicare, persoana poate evita să spună „nu”, chiar și atunci când este necesar, și poate fi reticentă în a-și exprima nevoile sau în a cere ceea ce își dorește. Comunicarea pasivă poate crea un dezechilibru în relații și poate afecta încrederea și stima de sine a individului. În timp ce asertivitatea în comunicare promovează exprimarea directă și respectuoasă a nevoilor și opiniei proprii, pasivitatea poate duce la inhibiție și suprimarea vocii personale. În timp ce persoana asertivă își afirmă drepturile și își exprimă nevoile într-un mod echilibrat și constructiv, cea pasivă evită confruntările și își subestimează importanța, cedând deseori în fața altora. Alegerea unei abordări asertive în comunicare poate contribui la îmbunătățirea relațiilor și la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase, în timp ce pasivitatea poate crea tensiuni și disconfort în interacțiunile interpersonale. Unul dintre exemplele de asertivitate ar fi: vecinul îți cere să-i împrumuți mașina de tuns iarba într-un moment în care ai nevoie urgentă de ea pentru a-ți îngriji propria curte în weekend. Răspunsul pasiv: „Nu știu, cred că e ok. Când ai nevoie de ea?” În acest răspuns, persoana nu își exprimă în mod clar nevoia și importanța utilizării mașinii în weekend, lăsând posibilitatea ca vecinul să presupună că împrumutul este acceptat și nu se ține cont de programul celuilalt. Răspunsul asertiv: „Îmi pare rău, dar am nevoie de mașina de tuns iarba în weekend. Totuși, o poți împrumuta în timpul săptămânii.” În acest răspuns, persoana își exprimă clar nevoia și motivele pentru care nu poate împrumuta mașina în weekend, oferind totodată o alternativă pentru vecin. Asertivitate vs agresivitate Agresivitatea în comunicare și comportament se manifestă prin exprimarea opiniei și nevoilor proprii într-un mod dominant, ostil și chiar violent. Persoanele agresive încearcă să își impună punctul de vedere asupra celorlalți, ignorând sau neglijând drepturile și sentimentele acestora. Ele pot recurge la insulte, critici dure sau alte forme de intimidare pentru a obține ceea ce își doresc. Comunicarea agresivă este adesea însoțită de o atitudine defensivă și lipsa respectului față de ceilalți. Persoanele agresive pot fi percepute ca fiind dominatoare, autoritare și chiar intimidante, ceea ce poate afecta negativ relațiile interpersonale și climatul social. În timp ce asertivitatea promovează exprimarea directă și respectuoasă a nevoilor și opiniei proprii, agresivitatea poate crea tensiuni și conflicte, afectând relațiile interpersonale și mediul social în ansamblu.  Asertivitate – exemple agresive: un coleg îți cere să îl acoperi în timpul pauzei pentru că vrea să iasă la o cafea cu un prieten și nu își dorește să fie observat de șeful vostru. Răspunsul agresiv: „Nu te pot acoperi mereu! Îmi dai mereu sarcini suplimentare și nu îți pasă de programul meu.” În acest răspuns, persoana este agresivă și acuzatoare, ignorând posibilitatea de a comunica în mod constructiv cu colegul, recurgând la reproșuri și critici. Răspunsul asertiv: „Înțeleg că ai nevoie de ajutor, însă în acest moment am și eu propriile mele sarcini de rezolvat în pauză. Poate putem găsi o soluție alternativă pentru situația ta.” Acest răspuns exprimă în mod clar propriile nevoi și limite, în timp ce menține un ton respectuos și deschis pentru a discuta despre găsirea unei soluții care să fie benefică pentru amândoi. În ceea ce privește adulții, încrederea în sine îi ajută să abordeze viața cu o atitudine pozitivă și proactivă. Având încredere în abilitățile și potențialul propriu, oamenii sunt mai predispuși să își asume riscuri calculate și să își urmeze pasiunile. Această atitudine îi poate conduce spre noi oportunități și experiențe de învățare, contribuind la dezvoltarea personală și profesională. De asemenea, încrederea în sine este strâns legată de gestionarea stresului și a anxietății. Persoanele care au încredere în propriile capacități sunt mai puțin predispuse să fie copleșite de presiunea sau incertitudinea din jur. Acestea sunt mai rezistente în fața eșecurilor și mai capabile să găsească soluții sau să învețe din …

Asertivitate – ce înseamnă și cât de capabili suntem să o folosim?  Read More »

Scroll to Top