Author name: Roxana Stănescu

Introducere Autismul reprezintă o tulburare în dezvoltare, caracterizată prin dificultăți în comunicare și interacțiune socială, abilități cognitive reduse, stereotipi și autostimulări. Identificarea semnelor timpurii Primele semne că dezvoltarea copilului nu este una normală, raportată la majoritatea, în general sunt văzute de unul sau ambii părinți. Astfel, este solicitat ajutorul specialiștilor de către unul dintre părinți. Altă situație este cea în care medicul pediatru, la unul dintre controalele obligatorii ale copilului mic, constată dificultăți. În fiecare dintre aceste situații, părintele solicită ajutorul, pentru a afla ce se întâmplă cu copilul său. Atunci când este vorba de autism, psihologul apare în viața familiei, susținând atât nevoile copilului, cât și pe cele ale părinților. Procesul de diagnosticare și intervenție Copilul poate primi diagnosticul de la medicul psihiatru, situație în care părinții sunt redirecționați către un psiholog clinician pentru o evaluare amănunțită a abilităților copilului în fiecare arie a dezvoltării. În urma acestei evaluări, copilul primește un plan de intervenție, i se recomandă anumite tipuri de terapii (logopedie, terapie de integrare senzorială, terapie ABA) și/sau specialiști din alte domenii (somnolog – în cazul identificării unor probleme cu somnul, kinetoterapeut – dificultăți în aria psihomotrică, etc). Evaluarea inițială de către psihologul clinician Copilul poate ajunge inițial în cabinetul unui psiholog clinician, acesta realizându-i evaluarea psihologică. În urma evaluării, dacă se constată întârzieri în dezvoltarea copilului, raportate la vârsta cronologică a acestuia, pe lângă un plan de intervenție care să vizeze dezvoltarea abilităților, psihologul recomandă și evaluarea psihiatrică, în vederea obținerii unui diagnostic psihiatric. Importanța sprijinului psihologic pentru părinți Psihologul este esențial să facă parte din procesul terapeutic al copilului, dar și al părinților. Odată cu aflarea diagnosticului, viața întregii familii se schimbă. Credințe despre viață, așteptări, nevoi neîmplinite, furie, toate acestea vor ieși la iveală. Astfel că, și părinții au nevoie de ghidaj specializat, pentru a integra cu cât mai multă ușurință aspecte care țin de copil, schimbările pe care prezența acestuia dar și a diagnosticului le vor avea în viața de familie și de cuplu. Rolul psihologului în consilierea parentală Părinții pot accesa servicii de consiliere/psihoterapie individuală. Este important pentru aceștia să apeleze la un psiholog familiarizat cu autismul, pentru a le oferi informații clare despre diagnostic și despre modul în care își pot susține copilul în dobândirea anumitor abilități acasă. Totodată, adulții, ca părinți ai unui copil cu autism, au nevoie să lucreze la ei, la emoțiile lor, pentru acceptarea, înțelegerea și gestionarea cât mai eficientă a acestora, dar și la așteptările și proiecțiile legate de copil. Gestionarea situațiilor conflictuale În situațiile conflictuale de acasă, dintre copii (dacă există doi sau mai mulți copii ai familiei), dintre copil și părinți, psihologul poate interveni prin intermediul consilierii parentale, pentru a oferi susținere dar și ajutor punctual pentru gestionare eficientă. Poate fi vorba despre tantrumuri ale copilului, dificultăți de comunicare a nevoilor și emoțiilor sau interacțiunea cu ceilalți. Ghidarea interacțiunilor cu familia extinsă Psihologul poate ghida părinții în legătură cu familia de origine, modul în care pot comunica familiei diagnosticul, implicațiile acestuia, dar și limitele puse referitoare la interacțiunea dintre bunici și copii. Este important ghidajul părinților în gestionarea emoțiilor referitoare la interacțiunea copilului cu mediul exterior. Coordonarea Procesului Terapeutic Psihologul ca specialist va coordona procesul terapeutic al copilului. Acesta va păstra legătura cu terapeuții implicați, urmărind progresul, abilitățile pe care le dezvoltă cu mai multă ușurință, dar și pe cele la care este nevoie de mai mult suport. În funcție de abilitățile copilului și de rapiditatea cu care acesta le integrează pe cele noi, periodic se realizează evaluarea de către psiholog, actualizând planul de intervenție. Această evaluare poate avea loc o dată la două săptămâni, o dată sau de două ori pe lună. Importanța solicitării ajutorului Este esențial ca, ulterior depistării diagnosticului de autism, părinții să solicite ajutor. Se vor simți confuzi, furioși sau poate nu vor accepta cu ușurință adevărul, însă pentru a-i oferi copilului un mediu optim dezvoltării sale și atingerii potențialului maxim, părinții trebuie să reușească să se stabilizeze psihic într-o anumită măsură. Doar în acest mod, ei se pot conecta cu copilul și îi pot vedea nevoile reale, tocmai pentru a-i fi ghid în viață. Roxana StănescuPsiholog Clinician

Introducere Camera senzorială reprezintă atât pentru copiii cu TSA, cât și pentru cei tipici, un spațiu adaptat nevoilor fiecăruia, în care, prin intermediul diferitelor instrumente și materiale de lucru care o îmbogățesc, este susținută integrarea aspectelor legate de mediul înconjurător, dar și de propria persoană. Rolul terapiei în camera senzorială Prin intermediul tehnicilor din terapia ABA, terapia prin joc sau ale psihoterapiei, are loc cunoașterea și experimentarea diferitelor percepții, menite a susține dezvoltarea armonioasă a fiecăruia. Ghidajul terapeutic corespunzător susține interacțiunea dintre copil și noua lume digitalizată, oferind repere importante în conștientizarea propriului corp și a elementelor din jur. Elementele esențiale ale camerei senzoriale digitalizate Elementele esențiale prezente în camera senzorială digitalizată sunt videoproiectorul interactiv, tuburile mari cu bule de aer și joc de culori, setul de oglinzi acrilice convexe, perdeaua de fibră optică, dar și fotoliul luminos. Videoproiectorul interactiv stimulează motric, prin deplasarea pe toată suprafața proiecției, totodată dezvoltând orientarea în spațiu și coordonarea. Stimularea cognitivă este realizată prin imersia copilului în mediul virtual creat, acționându-se în mod direct asupra atenției copilului. În continuare, se adaugă și gândirea, fiind motivată de căutarea de idei și soluții, spre rezolvarea jocului prezentat. Tuburile mari cu bule de aer și joc de culori stimulează copilul cu autism multi-senzorial: tactil, vizual și din punct de vedere al temperaturii. În acest sens, atrage atenția, concentrarea și angajamentul, încurajând urmărirea vizuală, recunoașterea culorii dar și coordonarea ochi mână. Setul de oglinzi acrilice convexe creează o imagine distorsionată, distractivă, care reflectă o lume interesantă pentru copii. Aceștia sunt gata să o exploreze, fiind stimulați să își recunoască cu mai multă ușurință corpul, dar și obiectele din jur. În acest sens, aptitudinile de observare se dezvoltă, odată cu o mai mare conștientizare a mediului. Perdeaua de fibră optică oferă o stimulare tactilă și vizuală, prin culorile oferite camerei. Tot ceea ce este alb, fosforescent sau în culori neon, se va activa prin strălucire. Totodată, fibrele care intră în alcătuirea perdelei, se activează în lumina strălucitoare colorată. Expunerea în cadrul acestui element al camerei senzoriale liniștesc copilul și îi stimulează atenția asupra experienței perceptive. Fotoliul luminos susține corpul în siguranță, oferind o ușoară mișcare de legănare și intervine în relaxarea musculară, prin stimularea senzorială vestibulară. Gama uimitoare de culori LED, conturează experiența relaxantă printr-un plus din punct de vedere vizual. Impactul camerei senzoriale asupra copiilor cu autism Copilul cu autism reușește prin intermediul camerei senzoriale să dezvolte noi căi de comunicare, axate pe senzorial, să își îmbogățească preferințele dar și să le exprime cu mai multă ușurință. El devine mai receptiv la relaționarea cu terapeutul, care devine facilitator în experiența virtuală și ghid în noua lume cu care ia contact. Totodată, sunt calmate tensiuni, anxietăți și este creat un spațiu propice relaxării, tocmai pentru că se realizează, într-un mod integrator, asimilarea elementelor din exterior, iar copilul reușește să participe activ la acest demers. Roxana StănescuPsiholog Clinician

Terapia ABA: Analiza Aplicată a Comportamentului Terapia ABA, numită și analiza aplicată a comportamentului, reprezintă o abordare prin care se urmărește identificarea variabilelor din mediul care influențează anumite comportamente, dar și a procedurilor care le pot modela sau întări. Dacă este vorba despre comportamente neacceptate social, se urmărește modelarea acestora, prin consecințe directe. În cadrul comportamentelor pozitive, constructive, se urmărește întărirea pozitivă a acestora, pentru a fi integrate de persoana asupra căreia se realizează intervenția. Obiectivul Intervenției ABA Obiectivul acestei intervenții este acela de a ajuta copiii cu Tulburare din spectrul autist sau alte diagnostice, să dobândească anumite abilități spre obținerea independenței și a integrării sociale, în cadrul grădiniței, școlii, etc. Conceptul de Prompt Unul dintre conceptele esențiale în intervenția ABA este reprezentat de prompt. Promptul este un semnal folosit pentru a încuraja un răspuns dorit din partea copilului. Ierarhia Prompturilor Adesea, prompturile sunt clasificate într-o ierarhie, de la cel mai intruziv la cel mai puțin intruziv (de la cel mai puternic, la cel mai slab). Pentru a minimiza erorile și pentru a asigura succesul în timpul învățării, prompturile sunt date de la cel puternic la cel mai slab și se reduc sistematic. În cadrul intervenției, prompturile se reduc treptat, odată cu dobândirea anumite achiziții, astfel încât copilul să nu devină dependent de ele și, în cele din urmă, să aibă un comportament dezirabil, fără prompt. Atât în cadrul terapiei, cât și acasă, prompturile pot fi reduse în etape, în funcție de specificul activității și abilitățile copilului. Părinții îl pot expune pe copil la diverse situații, atât într-un cadru structurat, cât și prin învățarea incidentală (la magazin, la locul de joacă, etc). Tipuri de Prompturi Prompturile pot fi: verbale, prin instrucții verbale (întrebări sau sugestii), sau non-verbale (gestual, prin semne cu mâna, imagini, scheme, etc). Promptul fizic reprezintă implicarea directă a adultului în realizarea unei anumite sarcini (părintele îl poate ghida pe copil să coloreze, să se îmbrace sau să îmbine piese de puzzle, mână peste mână). Modelarea Comportamentului De altfel, modelarea constă în demonstrarea de către adult a comportamentului dorit. În cadrul acesteia, este nevoie de prezența abilității de imitare a copilului. Numai în acest mod, părintele poate aștepta comportamentul dorit a fi învățat (aruncarea cu mingea, plimbarea mașinii de jucărie, țopăitul, utilizarea tacâmurilor sau a creioanelor de colorat ș.a.). Continuarea Procesului Terapeutic Acasă Este important așadar ca părinții să continue acasă procesul terapeutic și să existe expunerea la diverse situații, astfel încât copilul să mai poată exersa anumite abilități, dar și să generalizeze cunoștiințele dobândite în cadrul terapiei. Terapia nu este astfel singurul element pe care evoluția copilului trebuie să se bazeze, iar implicarea părinților va fi întordeauna un aspect nemaipomenit în dezvoltarea micuților, chiar și a celor neavând diverse tulburări. Roxana Stănescu Psiholog Clinician

Introducere Copilul tău pare să fie deranjat atunci când stingi lumina? Începe tantrumul atunci când vine ora de baie? E speriat de zgomote și tinde să își ducă mâinile la urechi atunci când sunetele din jur sunt mai puternice? De multe ori, comportamente pe care le putem descrie ca opoziționiste, manipulative, problematice, apar ca o metodă de a controla mediul, pentru ca acesta să își protejeze sistemul senzorial. Astfel, este foarte posibil ca informațiile din mediul pe care creierul copilului tău le primește, să nu poată fi integrate și procesate corespunzător. Stimulii pe care acesta îi primește, nu se aliniază în armonia propice, astfel că îl perturbă, generând haos. În aceste situații, copilul are nevoie să fie expus treptat, să ia contact cu diverse experiențe într-un mod structurat, astfel încât, prin experimentare și exercițiu, să reușească să integreze lumea ca pe un tot unitar. Ce este integrarea senzorială? Integrarea senzorială reprezintă un proces biologic înnăscut, care descrie capacitatea creierului de a reuși să integreze și să proceseze informațiile primite din mediul înconjurător. Extrem de multe informații senzoriale sunt direcționate către creierul uman, atât cu ajutorul ochilor și urechilor, cât și cu ajutorul fiecărei părți a corpului nostru. În acest mod este detectată gravitația și mișcările corpului în legătură cu aceasta. De aceea, creierul trebuie să organizeze toate aceste informații, pentru ca astfel să se poată realiza percepțiile, comportamentele, dar și învățarea. Dacă aceste informații primite din mediul exterior nu sunt structurate și procesate în mod corespunzător, rezultatul este reprezentat de dezorganizare, dificultate în învățare, incapacitatea de a face față solicitărilor de zi cu zi. Integrarea senzorială, devine așadar o componentă vitală în intervențiile care au ca scop învățarea, educarea sau integrarea în colectivitate a persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist și nu numai, important este ca aceste elemente să fie recunoscute și să se acționeze asupra lor cât mai devreme. Cum recunoaștem desincronizarea senzorială? Ceea ce descrie comportamentele dezadaptative ale copiilor, precum hipersensibilitate la zgomot sau lumină, dificultăți în menținerea posturii sau echilibrului, rezistență crescută la alimente specifice sau chiar nevoia de stimulare crescută, până la durere, dar și altele, este cunoscut sub numele de desincronizare senzorială. Copilului îi pot fi afectate motricitatea grosieră (alergat, cățărat) sau motricitatea fină (decupat, desenat). Acesta poate avea dificultăți de trezire dimineața sau de adormire seara. Tot în cadrul activităților desfășurate în familie, poate exista rezistență la schimbare, neacceptând haine sau jucării noi, dar și un alt drum spre casă, la întoarcerea de la magazin. Care sunt sistemele senzoriale în care poate exista desincronizarea senzorială? Enumerăm următoarele sisteme: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, tactil, vestibular și proprioceptiv. Dificultățile de procesare senzorială cu referire la văz pot fi marcate de incapacitatea de aprecierea a distanțelor față de obiecte, de a găsi un obiect între mai multe, sau nereușita în aproximarea adâncimii, la coborâtul scărilor. Dificultățile de procesare senzorială față de auz pot fi reprezentate de faptul că nu sunt percepute anumite sunete, iar altele pot fi foarte deranjante (de aici și tendința anumitor copii de a-și duce mâinile la urechi) sau incapacitatea de a distinge elementele importante dintr-o încăpere în care există zgomot. Dificultățile de procesare senzorială în sfera tactilă se resimt în rezistențele copilului la anumite texturi, în momentele în care părintele dorește să îi realizeze igiena (contactul cu apa), cu hainele, cu diferite materiale sau suprafețe. Dificultățile de procesare senzorială în aria olfactivă se pot manifesta în dorința bizară de a mirosi diverse obiecte, cu mirosuri puternice și neobișnuite, în refuzul de a mânca anumite alimente din cauza mirosului sau de a mirosi insistent oamenii. Dificultățile de procesare senzorială cu privire la vestibular apar în activități legate de înălțime, evitarea urcării sau coborârii scărilor, rezistență în explorarea locurilor de joacă (atitudinea stingheră a copilului). Dificultățile de procesare senzorială în aria proprioceptivă pot apărea în viața de zi cu zi, atunci când copilul se sprijină cu toată puterea pe obiecte sau persoane, atunci când are o postură nefirească a corpului. Ce se poate face atunci când sesizăm anumite dificultăți în comportamentul copilului? Conștientizarea dificultăților întâmpinate de părinți în relația cu copiii, dar și a comportamentelor dezadaptative ale acestora reprezintă un aspect esențial în viitorul copiilor. Adultul este cel care poate oferi resursele necesare dezvoltării armonioase a copilului, însă pentru a reuși acest lucru, părinții au nevoie să se conecteze cu nevoile reale ale celui mic. Următorul pas esențial îl reprezintă evaluarea senzorială. Un specialist poate observa copilul, îi poate crea anumite contexte în care să vizualizeze nevoile acestuia, iar ulterior poate realiza un plan de intervenție. Este important să existe o bună colaborare între specialiști și aparținătorii copilului, astfel încât, și acasă să continue expunerea treptată la diferiți stimuli, iar copilului să i se ofere empatia și răbdarea necesare în procesul terapeutic început. Roxana Stănescu Psiholog Clinician