Caută
Close this search box.

Author name: Mara Romonți

Restructurarea personalității și tiparele de gândire – de la concept la provocare

Întrebări firești pe care ni le adresăm cu toții… Unele dintre întrebările cu care majoritatea dintre noi ne confruntăm la un moment dat sunt: „de ce sunt așa cum sunt?”, „de ce mă comport așa?” sau „de ce am aceste reacții?”. Uneori, aceste întrebări vin din dorința de a ne cunoaște mai bine, alteori apar atunci când vedem că reacțiile sau comportamentele noastre în unele situații nu sunt cele mai funcționale ci mai degrabă ne cauzează probleme.  Astfel, un prim pas în a ne corecta reacțiile care nu sunt de ajutor pentru noi ar fi să ne dăm seama de unde vin ele. O veste bună este faptul că, deși personalitatea noastră este alcătuită din tipare de gândire și comportamente relativ stabile, aceasta nu este fixă și de neschimbat. Este adevărat că, uneori, cu trecerea timpului devenim mai puțin maleabili, dar asta nu înseamnă că nu mai putem schimba nimic la noi. Așadar, ar fi util în primul rând să putem răspunde la întrebările de mai sus, și anume de ce ne comportăm și de ce reacționăm așa cum o facem pentru a putea învăța cum putem să schimbăm asta atunci când nu ne este benefic. Importanța perspectivei noastre în reacțiile emoționale Există mai multe teorii în psihologie care încearcă să explice comportamentul uman. Știm deja că acesta este influențat de mai mulți factori, începând de la genetică, biologie, ce se întâmplă în mediul nostru, experiențele prin care trecem de-a lungul vieții, etc. Un factor important identificat atât prin observații cât și cercetări științifice este reprezentat de modul nostru de a gândi.  De multe ori, nu situațiile propriu-zise pe care le întâmpinăm ne determină reacțiile, așa cum am crede, ci mai degrabă modul în care interpretăm aceste situații. Perspectiva noastră asupra situațiilor determină felul în care ne simțim legat de ele și cum reacționăm. Există o legătură clară între emoții, reacții, comportamentele noastre și modul de a gândi.  Totuși, sunt momente în viața noastră când circumstanțele în care ne aflăm nu sunt tocmai dezirabile și, ideal ar fi să încercăm să le schimbăm.  Sunt însă și situații care, privite obiectiv, nu sunt atât de rele, însă reacțiile noastre emoționale sunt disproporționate. Acela este momentul în care ar fi foarte util pentru noi să fim mai atenți la tiparele noastre de gândire. Important de menționat este că obiectivul nu este să gândim mereu pozitiv, indiferent de situație, ci mai degrabă gândirea noastră să fie cât mai rațională și mai ancorată în realitate.  Este firesc să ne gândim că o situație prin care trecem e neplăcută și să ne simțim triști, dar atunci când fiecare situație prin care trecem pare a fi cea mai rea, credem că doar nouă ni se poate întâmpla sau că nu există nicio soluție, s-ar putea să ajungem foarte ușor la o tristețe profundă, prelungită și chiar depresie. Tipare de gândire disfuncționale S-au identificat mai multe tipare de gândire disfuncționale numite distorsiuni cognitive care duc la emoții și reacții disproporționate în raport cu situațiile prin care trecem. Câteva dintre aceste tipare sunt: – Minimizarea sau maximizarea situațiilor: atunci când minimizăm sau, din contră, exagerăm posibilele efecte sau consecințe ale unor acțiuni. – Filtrarea dovezilor: atunci când ne concentrăm doar pe anumite aspecte ale situației (de exemplu, pe cele negative), ignorându-le pe celelalte (cele pozitive). – Gândirea de tip alb-negru: atunci când vedem lucrurile în extreme (ceva este ori foarte bun, ori foarte rău, fără cale de mijloc). – Inferențele arbitrare: atunci când tragem concluzii fără să ne bazăm pe niște dovezi sau argumente valabile (de exemplu, gânduri precum „numai eu am astfel de probleme”) – Suprageneralizarea: atunci când luăm o caracteristică specifică și o aplicăm la situații generale (cum ar fi „toate problemele mele sunt grave, fără soluții”) – Gândirea de tip „trebuie”: se referă la o gândire rigidă în care acțiunile sunt dictate de foarte multe reguli, de cele mai multe ori arbitrare și de standarde înalte („Eu trebuie să am rezultate bune/succes indiferent de situație”) – Catastrofarea: atunci când exagerăm probabilitatea și gravitatea unor situații. Poate v-ați regăsit deja într-unul sau mai multe tipare descrise mai sus. Cu toții putem ajunge la un moment dat să cădem în capcana distorsiunilor cognitive. Important este să ne dăm seama când acest fel de a gândi devine un tipar pentru noi și ajungem să gândim așa în majoritatea situațiilor în care ne aflăm, acest lucru ducând la anxietate, depresie, furie exagerată, etc. Soluții pentru distorsiunile noastre cognitive Ce putem face în acest caz? În primul rând, să identificăm aceste tipare de gândire, să înțelegem în ce fel ne afectează ele și ce consecințe au pentru noi, iar apoi putem începe să dezvoltăm modalități mai sănătoase de a privi lucrurile (de exemplu, în loc să catastrofez, aș putea să mă gândesc că situația nu este chiar atât de gravă și că există soluții chiar dacă poate nu le-am găsit eu încă).  Este important să fim blânzi cu noi în acest proces, pentru că a ne schimba felul de a gândi și a vedea lucrurile nu este un proces ușor, ci de multe ori poate fi o adevărată provocare.  Pentru ca acest lucru să se întâmple, noi avem nevoie să devenim observatori ai minții noastre și să ne întrebăm mereu dacă a gândi în acest fel ne ajută și dacă este un mod rațional de a evalua situația în care ne aflăm.  Dacă observăm că ne este dificil să facem acest lucru pe cont propriu, putem oricând să apelăm la ajutorul unui psiholog pentru a ne ghida în acest proces. Mara RomonțiPsihoterapeut

Consilierea parentală și consilierea familială – când și la care dintre ele apelăm?

Familia- între razboi și pace! Pentru cei mai mulți oameni, familia reprezintă una dintre cele mai importante părți ale vieții lor. Familia poate fi o sursă de iubire, apreciere, suport și încurajare pentru majoritatea dintre noi. Este locul în care ne întoarcem atunci când avem nevoie să ne reîncărcăm, să ne odihnim, să ne simțim iubiți sau atunci când avem nevoie de mai multă motivație, o vorbă bună, un sfat sau un ajutor.  Din păcate însă, așa cum familia poate să fie locul nostru plin de pace, liniște și iubire, la fel uneori se poate transforma într-un adevărat câmp de luptă. De la simple neînțelegeri până la certuri serioase, lipsă de comunicare, sentimente de furie, supărare sau chiar agresivitate uneori, cu toții știm că familiile noastre pot trece și prin perioade foarte dificile. Uneori, aceste perioade nu sunt atât de intense și pot trece de la sine, alteori se prelungesc și provoacă multă suferință membrilor săi. Ce este consilierea familială? Aici consilierea familială poate fi de ajutor. Ce reprezintă acest serviciu?  Consilierea familială se ocupă cu gestionarea relațiilor dintre membrii unei familii în vederea îmbunătățirii lor. În ședințele de consilierie familială se discută problemele și dificultățile care apar în cadrul familiei, precum și posibile cauze ale acestora. Se abordează subiecte precum stilurile de comunicare defectuoase, conflicte nerezolvate, stabilirea unor limite sănătoase acolo unde este cazul, diverse situații de criză sau de impas prin care familia respectivă trece. Se pot aborda și subiecte specifice precum divorțul și impactul acestuia asupra membrilor familiei, infidelitatea, o boală fizică sau psihică a unui membru al familiei și alte astfel de situații dificil de gestionat. Rolul psihologului în consilierea familială Rolul psihologului este acela de a observa interacțiunile dintre membrii familiei, a evalua situația actuală și eventualele probleme și a crea un cadru propice pentru ameliorarea acestora. Se poate interveni cu diverse tehnici menite să aducă îmbunătățiri în modul de comunicare dintre membrii familiei, modul de gestionare și soluționare a conflictelor, găsirii mai ușor a unor căi de mijloc prin negociere și compromis, strategii mai eficiente de rezolvare a problemelor, respectarea limitelor personale sau îndeplinirea nevoilor.  Cele mai multe abordări din acest domeniu privesc familia ca pe un sistem unitar în care fiecare membru este o parte importantă a acestui sistem și are o influență asupra funcționării lui.  De aceea, este important ca membrii familiei să participe la ședințele de consiliere și să lucreze împreună pentru a ajunge la cele mai bune rezultate. Rolul relației părinte-copil și consilierea parentală Există, însă, și situații în care problemele nu apar la nivel de familie ci mai degrabă în relația părinte-copil. Să fii părinte nu este întotdeauna ușor.  Deși societatea ne spune că atunci când devii părinte, vei știi instinctiv ceea ce trebuie să faci, acest lucru nu este întotdeauna adevărat.  În plus, a fi un părinte bun nu înseamnă doar să ai grijă ca copilul tău să aibă cele necesare pentru a crește sănătos, ci înseamnă să te îngrijești și de dezvoltarea lui psiho-emoțională, morală, socială, intelectuală.  De asemenea, chiar dacă te vei strădui să ii oferi ceea ce are nevoie, acest lucru nu este suficient pentru a garanta o relație părinte-copil funcțională și sănătoasă.  Este nevoie de prezență, atenție, afecțiune, iubire dar și de limite clare și disciplină. Uneori, chiar dacă luăm în considerare toate aceste aspecte, relația părinte-copil tot poate să fie una tumultoasă și greu de gestionat, în funcție de etapa de dezvoltare în care acesta se află, fără să mai menționăm că și părintele trece prin propriile sale provocări, cum ar fi stresul de la locul de muncă, probleme financiare, probleme în cuplu, etc. Concluzie Astfel, este evident de ce, uneori, putem simți nevoia de un ghidaj pentru a reuși să navigăm aceste ape turbulente. Atunci este momentul în care putem apela la un serviciu de consiliere parentală, în cadrul căreia un psiholog care are cunoștințe în psihologia copilului, dar și empatia și înțelegerea necesară, ne poate oferi suportul necesar pentru a învăța cum să gestionăm mai bine această relație în vederea îmbunătățirii ei.  Consilierea parentală poate aduce multiple beneficii în viața noastră prin a ne ajuta să înțelegem mai bine dificultățile apărute în relația cu copilul, de unde vin ele și cum le putem ameliora astfel încât să ne bucurăm de o relație frumoasă și sănătoasă, benefică atât pentru noi cât și pentru copiii noștri. Mara RomonțiPsihoterapeut

Tipuri de psihoterapie – cum știu pe care s-o aleg?

Cum devin psihoterapeut și ce formare psihoterapeutică să îmi aleg? Te-ai întrebat vreodată cum devine cineva psihoterapeut? Știm cu toții că primul pas este absolvirea unei facultăți de profil, dar este asta suficient? Răspunsul este: nu! Procesul prin care trec persoanele care doresc sa aibă această meserie este mai complex și include, pe lângă absolvirea facultății și un program de formare profesională. Astfel, persoana care va deveni psihoterapeut își alege formarea/ abordarea psihoterapeutică în care va dori să profeseze. Psihoterapie cognitiv-comportamentală, psihanaliză, existențială…poate ai auzit de acești termeni dar nu ai știut niciodată ce înseamnă de fapt. Așadar, în următoarele rânduri ne vom uita la principalele abordări psihoterapeutice folosite în prezent: Abordări psihoterapeutice: Psihanaliza și abordările psihodinamice Putem spune că reprezintă printre primele abordări ale psihoterapiei așa cum o știm noi astăzi, deși la începuturi se desfășura diferit față de cum suntem acum obișnuiți. Ne pot veni ușor în minte acele scene clasice în care îl vedem pe Sigmund Freud, supranumit „părintele Psihanalizei”, la căpătâiul pacientului care era întins pe un divan și care își împărtășea visele și amintirile într-un mod liber și nestructurat.  Acest tip de terapie pune mare accent pe inconștient și legăturile care se formează acolo ca fiind principala sursă a dificultăților noastre. Între timp, abordările psihodinamice s-au dezvoltat, adăugând noi teorii și noi tehnici.  Astfel, printre abordările mai moderne care aparțin acestui grup putem identifica psihoterapia analitică, psihoterapia adleriană, hipnoza sau chiar psihodrama. Umaniste Acest tip de abordare s-a născut ca răspuns la abordările psihanalitice care puneau prea mult accent pe inconștient și instinctele care nu se află sub controlul nostru. Abordarea umanistă pune accentul pe aspectul uman și integritatea ființei umane, susținând faptul că fiecare om are potențialul și resursele necesare pentru a deveni cea mai bună versiune a sa.  Aici putem aminti psihoterapii precum cea centrată pe persoană (rogersiană), un tip de terapie nondirectivă în care terapeutul creează cadrul necesar pentru ca clientul să-și exprime potențialul fără a interveni prea mult, sau terapiile existențialiste, în cadrul cărora se explorează tematici legate de sensul vieții. Cognitiv-Comportamentale Este una dintre cele mai răspândite tipuri de psihoterapii la momentul actual și pornește de la ideea că emoțiile și comportamentele noastre se bazează pe felul în care interpretăm situațiile prin care trecem și că aceste interpretări pot fi mai mult sau mai puțin funcționale.  În cabinet, această abordare se concentrează pe descoperirea tiparelor de gândire disfuncționale, pentru a le modifica în așa fel încât clienții să adopte un mod de gândire mai sănătos, care să ducă la o viață mai bună.  În paralel cu terapia cognitiv-comportamentală s-a dezvoltat terapia rațional-emotivă (REBT), aplicând aceleași principii dar venind cu un model și tehnici noi, iar în prezent s-au mai dezvoltat și alte abordări precum terapia schemelor și terapia acceptării și angajamentului. Pe lângă principalele abordări terapeutice detaliate mai sus, ar mai fi de menționat: analiza tranzacțională, care se bazează pe principii umaniste și concepte precum stările Eului, tranzacții psihologice și scenariul de viață; terapia sistemică care vede omul în relație cu ceilalți, integrat în diferite sisteme și se poate aplica cu succes ca și terapie de grup, familială sau de cuplu și terapia integrativă, o abordare holistică care reunește mai multe elemente din diferite abordări, în funcție de problema clientului. Importanța acreditării profesionale și concluzie Așadar, putem vedea că sunt o mulțime de abordări terapeutice distincte, fiecare cu particularitățile și punctele ei forte. Deci pe care ar trebui să o alegem? Nu există un răspuns clar la această întrebare, întrucât majoritatea problemelor cu care ne confruntăm pot fi abordate din mai multe perspective.  Astfel, dacă nu primim o îndrumare către un anume tip de terapie specific pentru situația noastră, avem libertatea de a alege abordarea cu care simțim că rezonăm cel mai bine. Până la urmă, important este să luăm decizia de a începe un demers terapeutic și să ne asigurăm că forma de terapie aleasă, precum și specialistul cu care alegem să lucrăm sunt acreditate de către o formă de autoritate profesională (Colegiul Psihologilor).  De asemenea, este important să ne amintim că atunci când începem o formă de terapie și simțim că aceasta nu ni se potrivește sau nu ne simțim confortabili cu terapeutul ales, putem oricând să ne schimbăm opțiunea. Esențial este ca, indiferent de forma de terapie aleasă, să simțim cabinetul terapeutului nostru ca un spațiu sigur, plin de înțelegere, acceptare și să putem găsi acolo ceea ce avem nevoie pentru a putea face schimbări reale și benefice în viața noastră. Mara RomonțiPsihoterapeut

Terapia pentru adulți – Află ceea ce nu ți se spune

Mituri și Prejudecăți Decizia de a merge la psiholog și a începe terapia nu este una ușoară. Există multe mituri legate de mersul la psiholog care ne pot face să amânăm această decizie. Nu de puține ori am auzit ideea că doar persoanele „nebune” merg la psiholog sau aceea că nu e nevoie să mergi să vorbești cu un străin când poți vorbi cu prietenii sau familia despre problemele tale. De asemenea, mai există și aspectul financiar de luat în calcul. În consecință, mulți oameni, care ar beneficia în mod real dintr-un proces terapeutic, amână sau refuză cu totul începerea acestuia. De aceea, este important de clarificat ce se întâmplă în cadrul terapiei și de ce merită să luăm în calcul posibilitatea de a ne adresa unui psiholog atunci când simțim nevoia. Calificările psihologilor În primul rând, este important să ne amintim că psihologii sunt specialiști în domeniul sănătății mintale. Ei trec printr-o pregătire riguroasă reprezentată de câțiva ani de studiu în care acumulează cunoștințe legate de psihicul uman și cum funcționează acesta. Pe lângă studiul teoretic, un psiholog trece și printr-o formare profesională care presupune practică, având ocazia să-și exerseze și să-și perfecționeze abilitățile necesare acestei profesii. Așadar, atunci când ne adresăm unui psiholog cu o problemă de natură emoțională sau o dificultate legată de alte aspecte ale vieții noastre, putem avea încredere că are pregătirea necesară pentru a putea să ne ghideze în direcția potrivită. Obiectivitatea și neutralitatea psihologului Spre deosebire de prieteni și familie, psihologul poate și chiar trebuie să rămână neutru și să aibă o perspectivă cât mai obiectivă asupra problemelor cu care ne confruntăm. Scopul este să ne ajute să descoperim de unde vin problemele, de ce se manifestă în acest fel și ce putem face să ne fie mai bine. Uneori, în acest proces, vom descoperi propriile noastre tipare disfuncționale, lucruri pe care le facem sau moduri de a gândi care nu ne ajută, ba din contră, chiar ne sabotează, iar psihologul va fi acolo pentru a ne ajuta să le conștientizăm și să le corectăm. Mediul sigur al terapiei – acceptare Terapia reprezintă un spațiu sigur, în care nu ar trebui să existe judecată sau critică. Toate emoțiile și gândurile noastre sunt acceptate, toate pot fi dezvăluite, întrucât relația terapeutică se bazează pe încredere și acceptare a persoanei așa cum este ea. Pentru a putea avea loc schimbarea pe care ne-o dorim, mai întâi trebuie să privim lucrurile așa cum sunt ele în prezent, oricât de dureroase sau nefirești ni s-ar părea nouă. Beneficiile exprimării Un psihoterapeut bun ar trebui să ne facă să ne simțim înțeleși și să ne ajute să conștientizăm faptul că toate trăirile noastre au un sens. Ele nu apar din neant, ci apar ca să ne semnaleze ceva ce merită atenția noastră. Oricât de nelalocul lor ar părea unele gânduri sau emoții pe care le avem, în cadrul terapiei putem să le exteriorizăm, să le înțelegem mai bine, să le acceptăm și apoi să vedem ce putem face cu ele, în așa fel încât să putem să trăim în armonie și să putem avea o stare de bine. Atunci când, în sfârșit, putem vorbi despre lucrurile care ne frământă cu cineva care are capacitatea de a le înțelege și a le da un sens, efectul este unul foarte eliberator și benefic. Sunt persoane care raportează o îmbunătățire a stării lor psihologice după o singură ședință de terapie! Importanța sănătății psihice Este în beneficiul nostru să începem să dăm cel puțin aceeași importanță sănătății noastre psihice precum cea pe care o dăm stării de sănătate fizică și să încercăm să o întreținem cât mai bine. Dacă atunci când ne doare ceva sau avem o problemă de natură medicală, mergem la medic pentru a o rezolva, este important să facem același lucru și când ceva ne deranjează pe plan psihic. Concluzie În concluzie, în ciuda miturilor și stereotipurilor existente, atât studiile cât și experiența multor persoane care au trecut deja printr-un proces terapeutic ne arată că terapia este un instrument de vindecare eficient, cu multe beneficii și la îndemâna noastră. Așadar, trebuie doar să luăm decizia de a începe. Mara RomonțiPsihoterapeut

Despre terapia cognitiv-comportamentală – mituri și secrete

Introducere Psihoterapia cognitiv-comportamentală este una dintre cele mai bine studiate abordări psihoterapeutice. Există numeroase studii care arată validitatea și eficiența protocoalelor folosite în cadrul acestei abordări. Fundamentele psihoterapiei cognitiv-comportamentale Ideea care stă în spatele dezvoltării terapiei cognitiv-comportamentale este aceea că stările noastre emoționale și reacțiile noastre, respectiv comportamentele (sănătoase sau nu) apar în urma interpretării mentale pe care noi o facem asupra evenimentelor care ni se întâmplă. Cu alte cuvinte, nu evenimentul în sine ne cauzează emoția ci felul în care noi îl interpretăm, ce anume înseamnă pentru noi. A lua o notă mai mică la un examen pentru cineva poate să nu aibă o însemnătate prea mare și, astfel, starea emoțională să fie una puțin negativă sau chiar neutră, însă pentru o altă persoană această situație poate reprezenta un eșec major și să ducă la o stare negativă pronunțată. Dacă am putea să ne uităm în mintea celor doi, în primul caz probabil am vedea gânduri precum „este doar un examen, nu contează atât de mult” pe când la cealaltă persoană am putea vedea gânduri precum „sunt un ratat, nu mă voi descurca, nu o să reușesc niciodată să iau o notă mai bună”. Ne putem da seama cu ușurință în ce măsură starea emoțională a celor două persoane va fi complet diferită.  Tipare de gândire disfuncțională Pornind de la această premisă, s-a arătat că există mai multe tipare de gândire disfuncțională, care duc la stări emoționale disproporționate ca și intensitate, durată, valență în raport cu realitatea. Un astfel de tipar ar fi, de exemplu, catastrofarea – atunci când credem că o potențială greșeală din partea noastră ar putea avea consecințe foarte grave, catastrofice chiar. Starea noastră emoțională în acel moment va fi una foarte proastă, probabil vom resimți un nivel ridicat de anxietate, deși realitatea nu justifică acea stare. Cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentală, putem identifica aceste tipare, putem vedea în ce situații apar și cum se manifestă și putem să le corectăm, acest lucru ducând la îmbunătățirea sănătății noastre mintale. Mituri Despre Psihoterapia Cognitiv-Comportamentală Deși s-a demonstrat eficiența acestei abordări terapeutice, există și o serie de mituri care au apărut în jurul ei, cum ar fi: Este una dintre cele mai frecvente afirmații făcute în legătură cu terapia cognitiv-comportamentală însă ea reprezintă un mit, deoarece în acest tip de terapie folosim diverse tehnici care vizează, pe lângă partea cognitivă, și partea emoțională și chiar schimbările fiziologice care se petrec în corp. Expunerea, de exemplu, este o tehnică frecvent folosită în această terapie, iar aceasta presupune confruntarea directă cu stimulul care ne produce anxietate. De asemenea, exercițiile de relaxare vizează direct schimbările ce se petrec în corp atunci când apare anxietatea, ajutându-ne să reducem activarea. Nu în ultimul rând, chiar și tehnicile ce se focalizează pe gânduri au ca și scop, de multe ori, reglarea emoțională. Și această afirmație reprezintă un mit, întrucât, în viziunea acestei abordări, scopul nu este să gândim pozitiv mereu, ci să gândim cât mai realist, să avem o gândire adaptată la realitate și care să ne ajute în atingerea stării de bine și a scopurilor noastre, în loc să ne saboteze, așa cum se poate întâmplă de multe ori. Din contră, unul dintre principalele beneficii ale acestei terapii este că nu se concentrează doar pe simptom, ci oferă strategii și metode prin care putem investiga mai adânc, nu rămânem doar la manifestările de suprafață ci ne uităm la acele convingeri adânc înrădăcinate care, de cele mai multe ori, duc la simptomele supărătoare. Este chiar indicat să nu lucrăm doar la nivel de suprafață ci să vedem și de unde vin aceste gânduri, cum s-au format și cum putem să le contracarăm. Există, într-adevăr, protocoale de intervenție care au rolul de a ajuta și ghida terapeutul, fiind formulate după niște principii bine studiate. Însă terapeutul are libertatea de a alege ce tehnici și în ce ordine vrea să le folosească, dacă consideră că protocolul nu este de ajutor într-un anumit caz sau necesită modificări. Se pune accent și pe judecată clinică a specialistului iar acesta trebuie să fie flexibil și să-și adapteze tehnicile folosite de la caz la caz, pentru a fi cât mai eficient. De asemenea, nu se pune accent doar pe tehnicile folosite ci și pe atitudinea terapeutului și pe relația terapeutică. Mara RomonțiPsihoterapeut

Tulburarea de stres posttraumatic – Manifestări și intervenții

Ce este trauma? Când vorbim despre tulburarea posttraumatică este important, în primul rând, să definim ce înseamnă traumă. Există mai multe definiții ale acestui termen, fiind unul sensibil si greu de definit în esență. Conform Manualului de Diagnostic si Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale “DSM V”, în tulburarea de stres posttraumatic reprezintă traumă ”un eveniment negativ, major, cu un impact semnificativ și amenințător asupra noastră.” Din această categorie pot face parte evenimente precum: abuzuri, accidente majore, dezastre naturale, războaie, ș.a. Este important să facem distincția între stres și traumă – orice traumă este stresantă, dar nu orice eveniment stresant este traumă. Cum se dezvoltă tulburarea de stres posttraumatic? Tulburarea de stres posttraumatic se dezvoltă ca și urmare a confruntării psihicului nostru cu evenimente traumatice. Trebuie menționat că nu toată lumea va dezvolta acest tip de răspuns și nici nu este necesar ca evenimentul să i se întâmple persoanei în cauză, uneori este suficient ca aceasta să fie doar martoră la eveniment.  În general, este firesc ca oamenii să aibă anumite reacții atunci când se confruntă cu astfel de evenimente (este de menționat aici reacția de tip ”Luptă sau fugi”/”Fight or flight” a organismului ca și răspuns la frică), însă efectele de obicei se ameliorează în timp, însă atunci când aceste efecte se mențin și chiar devin cronice, putem discuta despre tulburarea de stres posttraumatic (PTSD). Când ne referim la traume majore, în care persoana a suferit mai multe abuzuri repetate pe o perioadă mai îndelungată de timp, putem vorbi despre sindromul de stres posttraumatic complex (C-PTSD). Cum se manifestă? În ceea ce privește manifestările, principalul simptom al PTSD este reprezentat de așa-numitele ”flashback-uri” sau amintiri intruzive legate de evenimentul traumatic care tot reapar în minte și/sau coșmaruri recurente cu același conținut legat de traumă. De asemenea, poate să apară hipervigilența, adică persoana devine foarte atentă la mediu, hipersensibilitatea la diverși stimuli care reactivează amintirile traumei și evitarea acestora, senzația de retrăire a evenimentului. Pot să apară și senzații fizice specifice anxietății cum ar fi bătăi crescute ale inimii, greață, transpirații, amețeli, furnicături, ș.a.m.d. Simptomele pentru C-PTSD sunt similar, însă mai severe. Cum se tratează? Există mai multe opțiuni de tratament pentru această tulburare. În funcție de complexitatea și severitatea simptomelor, se poate recomanda un tratament medicamentos, terapie sau o combinație între cele două. În ceea ce privește medicația, în general se recomandă medicamente din clasa antidepresivelor și/sau din clasa anxioliticelor. Este foarte important ca tratamentul medicamentos să fie luat la recomandarea unui medic psihiatru și conform indicațiilor acestuia. Psihoterapia poate să fie de mai multe tipuri, studiile arătând că, în cazul tulburării de stres posttraumatic, cele mai eficiente sunt: terapia prin expunere, care presupune expunerea într-un mod sigur și controlat a persoanei la stimulii  în mod curent asociați cu trauma pentru a rupe această asociere (întrucât evitarea lor menține cercul vicios al anxietății); terapia cognitiv-comportamentală care ajută persoana să-și schimbe perspectiva din care privește lucrurile care i s-au întâmplat, reușind astfel să le gestioneze mai ușor; terapia EMDR, un tip de terapie special conceput pentru persoanele care s-au confruntat cu evenimente traumatice și care presupune tot o desensibilizare a acestora față de stimulii stresori. Fenomenul de creștere post-traumatică Indiferent de metoda de tratament aleasă, cel mai important lucru de știut este că a suferi de o tulburare mintală nu ne face mai slabi sau mai puțin buni decât cei din jurul nostru, oricine se poate confrunta cu astfel de situații la un moment dat în viață și mereu există soluții și lucruri pe care le putem face pentru a ne reveni și a ne simți mai bine. Psihologia pozitivă ne vorbește chiar de fenomenul numit”post-traumatic growth” sau ”creștere post-traumatică”, reprezentând schimbările pozitive care pot avea loc în personalitatea noastră în urma evenimentelor traumatice. Referințe: Ce este trauma? What is post-traumatic stress disorder (PTSD)? Growth after trauma American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Planuri de tratament și intervenții pentru anxietate și depresie, Autor: Robert L. Leahy, Stephen J.F. Holland și Lata K. McGinn Mara RomonțiPsihoterapeut

Ce este terapia cognitiv-comportamentală?

Reacții emoționale și comportamentale Ți s-a întâmplat vreodată să vorbești cu o persoană apropiată care să îți povestească o întâmplare din viața ei, iar în timp ce îți povestește, să te gândești că tu ai fi acționat diferit sau ai fi simțit alte emoții (sau aceleași, dar poate mai puțin intense) dacă ai fi fost pus în aceeași situație? Sau poate ți s-a întâmplat să te confrunți cu aceleași situații, în același timp cu alte persoane (de exemplu, o pandemie), dar reacția ta emoțională să fie diferită? De ce unii oameni, în vremuri de incertitudine, (război, pandemie, etc.) reușesc să-și mențină calmul sau doar să devină puțin îngrijorați, pe când alții trec direct la panică? Și, mai mult decât atât, de ce ni se întâmplă ca și noi, fiind puși în aceleași situații de mai multe ori, să avem, uneori, reacții diferite? Răspunsul este următorul: acest lucru se întâmplă, deoarece reacția noastră emoțională (emoțiile pe care le simțim într-o anumită situație) și comportamentală (cum ne comportăm, ca răspuns la acea situație) nu sunt atât de strâns legate de situația în sine, așa cum ne-am aștepta în mod normal. Dar atunci, ce anume ne cauzează emoțiile și comportamentele? Cauze Ei bine, există un factor important care mediază relația dintre lucrurile care ni se întâmplă și reacția noastră la ele – și anume, gândurile noastre legate de acea situație sau interpretarea pe care noi o dăm acestor situații. Nu contează atât de mult întâmplarea în sine, ci mai degrabă ce înseamnă pentru fiecare dintre noi. Aceasta este concluzia la care a ajuns terapeutul Aaron T. Beck, considerat părintele paradigmei cognitiv-comportamentale. El a observat în practica lui clinică modul în care gândurile clienților le afectau direct atât stările emoționale, cât și comportamentele. Lucrând direct pe aceste gânduri, a tras concluzia că și starea clientului se îmbunătățește și comportamentele lui devin adaptative. Terapia cognitiv-comportamentală Practic, terapia cognitiv-comportamentală combină două tipuri de terapii: cea cognitivă, care se concentrează pe identificarea și modificarea tiparelor de gândire irațională și disfuncțională, care duc la psihopatologie (anxietate, depresie, tulburare bipolară, etc.) și cea comportamentală, care se concentrează pe comportamentele dezadaptative, care duc înspre sau întrețin psihopatologia, afectează relațiile cu cei din jur și modul de adaptare al individului la societate. Acest tip de terapie este considerat un tratament eficient, după cum demonstrează numeroase studii clinice, pentru o varietate de probleme din spectrul tulburărilor mintale. Este o terapie de scurtă durată, centrată pe obiective bine stabilite de terapeut împreună cu clientul, iar acesta din urmă participă activ pe tot parcursul terapiei la îndeplinirea acestor obiective. Terapeutul folosește o serie de tehnici, precum exerciții de relaxare, monitorizarea gândurilor, restructurarea cognitivă, învățarea unor noi abilități, exerciții de rezolvare a problemelor, jocul de rol, expunerea, și altele. Prin aceste tehnici se urmărește identificarea și corectarea tiparelor distorsionate de gândire, precum suprageneralizarea, gândirea alb-negru, tragerea unor concluzii în lipsa dovezilor, minimalizarea sau maximizarea unor evenimente, inferențe arbitrare, vederea în tunel și altele. Foarte important, scopul final nu este o gândire pozitivă în orice situație (acest lucru nu ar fi adaptativ întotdeauna), ci mai degrabă o gândire rațională, adaptată realității. Avantajele terapiei cognitiv-comportamentale Avantajele acestui tip de terapie sunt următoarele: este o terapie foarte bine studiată, validată științific, așadar știm deja că funcționează pentru o gamă largă de probleme, dacă este aplicată așa cum trebuie; este o terapie de scurtă durată în general, așa cum am mai menționat, asta însemnând că progresul începe să apară destul de repede, cu condiția ca cel ce urmează terapia să fie implicat activ în proces; este structurată, se lucrează cu obiective și tehnici specifice, dar în același timp îi permite terapeutului să folosească o gamă largă de tehnici, inclusiv din alte abordări terapeutice; prin intermediul acestei terapii, clientul învață strategii de gestionare a emoțiilor, precum și alte abilități (sociale, de rezolvare de probleme, etc.) pe care le poate folosi în continuare și după ce procesul terapeutic se încheie, astfel încât efectele terapeutice se păstrează și pot fi întreținute în continuare de către clienți pe termen lung. Referințe: Psihologie clinica si psihoterapie: Fundamente – Daniel David, editura Polirom, 2006 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9667129/ https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/21208-cognitive-behavioral-therapy-cbt https://www.apa.org/ptsd-guideline/patients-and-families/cognitive-behavioral https://www.cdt-babes.ro/articole/psihoterapie-cognitiv-comportamentala.php Mara Romonți Psihoterapeut

Scroll to Top