Introducere
Anxietatea de separare la copii este un fenomen social tipic din punct de vedere al dezvoltării, ce apare în relația de atașament sănătos dintre copil și părinți între 6 și 12 luni. Această anxietate de separare normativă sau fiziologică rămâne constant observabilă până la aproximativ vârsta de 3 ani și, în circumstanțe normale, se diminuează ulterior. Anxietatea de separare adecvată dezvoltării se stinge în cele din urmă pe măsură ce copilul dezvoltă un sentiment mai mare de autonomie, abilități cognitive și înțelegerea faptului că o figură de atașament va reveni.
Impact și consecințe
Pe de altă parte, conform literaturii de specialitate, perpetuarea atipică a unei anxietăți de separare intense și prelungite în anii preșcolari și școlari poate fi un indicator că relația copil-părinte nu a facilitat cu succes procesul de dezvoltare al copilului. Anxietatea de separare raportată în rândul copiilor cauzează o afectare semnificativă a vieții zilnice. Copiii cu anxietate de separare nu pot frecventa adesea grădinița sau școala, au probleme în a dormi singuri, a rămâne cu o bonă sau chiar a fi singuri într-o cameră a casei. În plus, anxietatea de separare perturbă și întârzie procesele de învățare și dezvoltare a copilului, acesta dobândindu-și cu dificultate un nivel firesc de autonomie.
Caracteristici
Caracteristica centrală a anxietății de separare constă într-o stare de îngrijorare nerealistă și excesivă, manifestată de copil, privind separare sau anticiparea separării de figurile de atașament principale din viața sa (APA, 2013). Pentru copil, anxietatea de separare este adesea caracterizată de îngrijorări conform cărora acesta va suferi un rău (spre exemplu, va fi răpit, se va îmbolnăvi la școală etc.) și/sau figurile de atașament principale vor păți ceva rău în timpul în care nu sunt împreună cu copilul (spre exemplu, părinții nu se vor întoarce, vor fi implicați într-un accident de mașină etc.). Cei mici pot manifesta ezitarea sau refuzul de a ieși din casă pentru a merge la școală, această ezitare fiind motivată de frica de separare, frica persistentă și excesivă de a se afla în locuri în care persoanele de atașament nu sunt prezente, ezitarea sau refuzul de dormi în afara casei sau la distanță față de persoanele de atașament; coșmaruri ce au ca subiect principală separarea sau acuze somatice în urma separării sau în momentul anticipării separării de persoanele de atașament. Când sunt separați de figurile de atașament principale, copiii cu anxietate de separare simt adesea nevoia de a ști unde se află acestea și de a menține legătura constant cu ele prin diverse mijloace de comunicare. În literatură a fost raportată și prezența simptomelor fizice, care pot apărea în aproximativ 30%-50% dintre cazuri (Allen et al., 2010). Acestea includ dureri de cap, dureri de stomac, greață sau chiar vărsături atunci când are loc sau este anticipată separarea de figurile de atașament principale. Din fericire, în prezent există planuri de tratament eficiente, specifice acestei tulburări, iar prognosticul este optimist pentru copiii care beneficiază de intervenții (Lavallee & Schneider, 2019).
Prevalență și debut
Vârsta medie de debut a anxietății de separare este 7 ani, comparativ cu 11 ani pentru orice altă tulburare de anxietate sau tulburare de control al impulsurilor (Kessler et al., 2005). Anxietatea de separare tinde să aibă o prevalență crescută la copiii cu vârste sub 8 ani, remarcându-se o tendință de scădere odată cu creșterea în vârstă a copilului. Unele studii indică în general rate mai mari de anxietate de separare în rândul fetelor.
Evaluarea domeniilor afectate
Următoarele domenii trebuie luate în considerare:
- Comportament: Cum se schimbă comportamentul pacientului atunci când este împreună cu persoana de atașament, iar ulterior este separat de el? Copilul are comportamente anxioase, cum ar fi tremuratul, plânsul? Există comportamente de dependență, cum ar fi necesitatea contactului fizic cu persoana de atașament?
- Discurs: Tonul copilului este speriat atunci când vorbește despre a fi separat de părinte?
- Afect: Este pacientul întotdeauna anxios când este departe de persoana de atașament?
- Conținutul gândirii: Este prezentă catastrofizarea (adică gânduri despre posibilitatea că părintele ar putea păți ceva rău)?
- Controlul impulsurilor: Controlul impulsului este de așteptat să fie slab pentru persoanele cu anxietate de separare.
Teodora-Maria Neacșu
Psiholog clinician/Terapeut ABA
